Justitie

Nicușor Dan îl numește pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 8 iulie 2025, decretul de numire a domnului Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării si conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de nouă ani începând cu data 13 iulie 2025, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Nominalizarea a fost făcută în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României, prevăzute la articolul 94 lit. c), art. 142 alin. (2), (3) și (5) din Constituția României, potrivit cărora Președintele numește trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani.

Domnul profesor Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei burse europene Marie Curie, la Michigan State University (2005-2006), și expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023).

Cu o activitate remarcabilă academică și de cercetare și o contribuție consistentă în elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă (2006-2008 și 2020-2021) și a Codului Administrativ (2010-2011), profesorul Dragoș a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, și este cunoscut pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific.

Dacian Cosmin Dragoș a fost timp de 3 ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte litigii arbitrale.

În perioadele 2016-2017 și 2020-2023 a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.

Prin această nominalizare, Președintele României reafirmă angajamentul ferm față de buna funcționare a autorităților publice, independența justiției, respectarea statului de drept și consolidarea rolului Curții Constituționale de garant al supremației Constituției.

Articole recente

Google nu a avertizat 10 milioane de persoane despre cutremurul din Turcia (BBC)

Google a recunoscut că sistemul său de avertizare timpurie în caz de cutremur nu a…

4 minute ago

Inundații semnificative, în județele Suceava și Neamț, în urma furtunilor

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, 25 de localități din nouă județe ale țării (Alba,…

18 minute ago

Vremea Schimbării (opinie Eugen Lascu)

Autor: Eugen Lascu După cum am mai afirmat și în alte articole, trăim într-o eră…

27 de minute ago

De ce nu vin specialiștii în companiile de stat?

Autor: Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte ASF Se observă o efervescență în jurul temei guvernanței companiilor…

57 de minute ago

Nazare: Abuzurile ANAF nu sunt lucruri noi

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică, după demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu şi dezvăluirile acestuia…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More