Infrastructura

Nicuşor Dan: Lucrările la reţeaua de termoficare din cartierele Rahova, Ferentari, Sebastian au fost finalizate

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, finalizarea lucrărilor la tronsonul de 13 kilometri din reţeaua de termoficare care deserveşte cartierele Rahova, Ferentari, Sebastian.

“S-au închis lucrările la acest tronson de 13 kilometri din reţeaua de termoficare, 13 kilometri care deservesc Rahova, Ferentari, Sebastian. Sunt mai mult de 7.000 de apartamente care sunt deservite. În plus de asta, este pe magistrala dintre Progresul şi CET Grozăveşti, ceea ce înseamnă că în condiţiile în care nu funcţionează unul, e important ca dintr-o parte, prin acest segment, să treacă înspre apartamentele care sunt deservite în mod normal de celălalt CET”, a precizat Dan la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că noua conductă are o garanţie de 30 de ani şi o înlocuieşte pe cea care avea o vechime de peste 35 de ani, pe care s-au înregistrat multe avarii în ultimii ani.

“Este o conductă care avea mai mult de 35 de ani vechime şi unde au fost mai multe de 100 de avarii în ultimii ani. Acum avem o garanţie de 30 de ani, este o conductă preizolată şi nu o să mai fie probleme pentru acest cartier, cum n-au fost iarna asta. Din cei 13 kilometri, cam jumătate au fost magistrală şi pe ei s-a lucrat vara. Cealaltă jumătate… au fost aşa numite racorduri, adică conductele mai mici, care sunt din magistrală până în punctele termice şi aici s-a putut lucra şi iarna. S-au pus cam 6 km de aşa-numite provizorate, care sunt conductele provizorii pe care se asigură agentul termic”, a explicat edilul.

Potrivit acestuia, lucrările la acest tronson au durat doi ani, exact atât cât a estimat, iar în ultimii doi ani au fost finalizaţi peste 60 de kilometri de conductă principală.

“Ne-am întâlnit aici exact acum doi ani şi v-am spus că o să dureze doi ani (…). Am avut 28 de kilometri în 2021 şi 32 de kilometri în 2022, în 2023 probabil că s-au mai făcut vreo 4 – 5 – 6, cam aşa”, a conchis Nicuşor Dan.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

21 de secunde ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

14 minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

15 minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

33 de minute ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More