Update articol:

Nicuşor Dan: Marţi – o nouă întâlnire cu reprezentanţii partidelor; miercuri – conferinţă de presă

Nicuşor Dan: Marţi – o nouă întâlnire cu reprezentanţii partidelor; miercuri – conferinţă de presă
 - poza 1
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că marţi va avea o nouă discuţie cu reprezentanţii partidelor pro-occidentale şi a precizat că miercuri va susţine o conferinţă de presă.

“Mâine o să fie o conferinţă pe care nu am mai făcut-o de mult, în care să vă răspund la toate întrebările. Şi eu, cu ocazia asta, vă spun şi pe unde suntem”, a afirmat Nicuşor Dan într-o declaraţie acordată presei în faţa locuinţei, potrivit Agerpres.

El estimează ca în două săptămâni să se formeze Guvernul.

“Cam în două săptămâni de azi, estimez. De ce asta? Pentru că, şi mulţi din reprezentanţii partidelor au fost de acord cu mine, într-o coaliţie cu mulţi parteneri apar tensiuni pe diferite subiecte şi atunci e bine ca multe din – evident că nu o să putem să prevedem tot -, dar multe din lucrurile pe care ne aşteptăm să avem divergenţe să fie scrise astfel încât să nu mai existe discuţii”, a spus şeful statului.

Întrebat dacă mai are un nume de premier în afară de Ilie Bolojan, el a răspuns că discuţia este în curs.

Despre eventuale chestiuni pentru care s-au pus de acord toate partidele, Nicuşor Dan a indicat că marţi va avea o nouă discuţie cu reprezentanţii partidelor.

“O să vedem, o să vedem. O să mai avem întâlnire azi şi cu comisia tehnică. Există o comisie tehnică pe buget, deficit, există vreo 15 comisii pe celelalte subiecte şi există discuţia liderilor. O să mă întâlnesc azi cu ei să vedem pe unde suntem”, a mai afirmat şeful statului.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare