Categories: Fără categorie

Nicuşor Dan: O majorare a alocaţiilor de hrană în spitale, discutată la o rectificare bugetară naţională pozitivă

Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că se va putea discuta despre o majorare a alocaţiilor de hrană în spitalele din subordinea ASSMB în cazul unei rectificări bugetare pozitive la nivel naţional.

“Necesităţile sunt uriaşe şi pe multe direcţii, însă vă aduc aminte că am preluat această instituţie cu datorii curente de 3 miliarde de lei. (…) După o rectificare bugetară pozitivă la nivel naţional, dacă se întâmplă asta, o rectificare bugetară pozitivă, o să putem vorbi de această nevoie, ca şi de multe alte nevoi care sunt în Bucureşti”, a spus Nicuşor Dan, luni, în şedinţa Consiliului General, potrivit Agerpres.

El a făcut această precizare după ce consilierul municipal PSD Ancuţa Comănici s-a plâns că proiectul propus de formaţiunea sa privind majorarea alocaţiilor de hrană în cele 19 spitale nu se regăseşte pe ordinea de zi.

“Am făcut solicitare vineri pentru introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a proiectului privind majorarea alocaţiilor de hrană la cele 19 spitale. Am depus proiectul încă din luna aprilie, am avut numeroase discuţii, inclusiv cu dumneavoastră, am făcut nenumărate solicitări pentru introducerea proiectului şi în alte şedinţe de Consiliu General, pe ordine suplimentară chiar, am convocat chiar şi o şedinţă extraordinară de îndată pentru acest proiect. (…) Nu mai ajung banii pentru hrana oamenilor bolnavi, vă rugăm să introduceţi pe ordinea de zi acest proiect”, a afirmat Ancuţa Comănici.

Ea a menţionat că, înaintea rectificării, CGMB trebuie să adopte un proiect de hotărâre prin care este de acord cu majorarea.

“Dacă aţi fi citit proiectul de hotărâre al nostru, aţi fi văzut că noi doar propuneam majorarea, după care ASSMB ar fi trebuit să facă calculul”, a adăugat Comănici.

Consilierul municipal USR PLUS Andrei Rigu a precizat că grupul său politic a depus un proiect prin care Primăriei Sectorului 4 i se retrage dreptul de administrare a unui teren pe care intenţionează să construiască un parc de distracţii.

“În legătură cu terenul care se află în administrarea Primăriei Sectorului 4, lângă Parcul Copiilor, grupul consilierilor generali USR PLUS a depus un proiect de hotărâre pentru retragerea dreptului de administrare pentru acel teren, pentru că proiectul propus de Primăria Sectorului 4 nu stabileşte o proporţie echilibrată între construcţiile şi spaţiul verde pe respectivul teren şi nu dorim să se întâmple cum s-a întâmplat cu parcarea care a betonat o suprafaţă foarte mare, terenul adiacent, astfel că rugămintea către primarul general ar fi să pună acest proiect pe ordinea de zi pentru a discuta împreună cu ceilalţi colegi consilieri să vedem dacă e oportun acest proiect de hotărâre şi putem să realizăm un proiect mai bun acolo. De asemenea, dacă Primăria Sectorului 4 poate să vină cu un proiect care să prevadă (…) mai mulţi copaci, e cu atât mai bine”, a adăugat Andrei Rigu.

Articole recente

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

o oră ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

o oră ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

2 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

2 ore ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More