Energie

Nicuşor Dan, referitor la reţeaua de termoficare a Capitalei: Trebuie să facem un management de avarie

Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că, din momentul în care va prelua funcţia, va face un management de avarie în ceea ce priveşte situaţia reţelelor de termoficare, respectiv a căldurii şi apei calde din Bucureşti.

“Avem o problemă de urgenţă, care vine iarna asta. După cum ştiţi, ELCEN a comunicat că, din cauză că nu s-au făcut reparaţii în cursul acestei veri, cantitatea de apă pe care ei trebuie să o introducă în reţea este de trei ori mai mare decât în 2016 şi se apropie de limita de la care nu se mai poate. (…) Deci, noi trebuie să facem din momentul în care ajungem acolo un management de avarie. Asta înseamnă să avem pregătite materiale pentru intervenţii de urgenţă, să avem pregătite echipe pentru intervenţii de urgenţă şi să avem pregătite detectoare de avarii, care să facă astfel încât oamenii să se ducă precis la locul unde este avaria şi în paralel să facem o eşalonare corectă a oamenilor care sunt afectaţi. Asta este ce putem face iarna asta”, a spus Nicuşor Dan înaintea unei întrevederi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

El a susţinut că “o să fie sute de avarii”, potrivit Agerpres.

“O să fie sute de avarii, nu putem să le evităm. Totul este să intervenim cât mai repede pe ele şi să le spunem celor afectaţi cât timp durează”, a adăugat Nicuşor Dan.

El a insistat pentru eficientizarea sistemului actual, în detrimentul centralelor de bloc sau de apartament, care necesită redimensionarea reţelelor de gaz şi totodată poluează.

“Cumva este o chestiune în scară. Poţi să pui centrală de apartament, poţi să pui centrală de bloc, centrală de cvartal sau mari centrale la marginea oraşului. Deci, este o chestiune graduală între aceste două soluţii maximale. Nu se poate să punem din două motive evidente ca fiecare bucureştean să aibă propria centrală, pentru că: 1 – trebuie redimensionată reţeaua de gaz şi asta – spune Distrigaz – ia 10 ani, ani pe care nu-i avem; 2 – foarte important – centralele de apartament poluează şi nu ne permitem să poluăm suplimentar Bucureştiul, dimpotrivă, trebuie să eficientizăm sistemul centralizat. (…) Trebuie o dimensionare suplimentară a reţelei de gaz care durează şi costă, poluează şi ele, chiar dacă mai puţin decât centralele individuale; şi 3 – nu poţi să faci eficienţă energetică în cogenerare pentru că nu ai reţeaua electrică care să-ţi preia curentul electrice care se va produce. Deci, sunt nişte chestiuni logistice pentru care singura soluţie rezonabilă este să rezolvăm sistemul aşa cum este el”, a argumentat Nicuşor Dan.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

21 de minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

23 de minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More