International

Nicuşor Dan: România are nevoie de un alt mod de a face politică; îmi menţin intenţia de a candida

România are nevoie de un alt mod de a face politică – unul bazat pe claritate, transparenţă şi soluţii reale, fără compromisuri şi fără jocuri de culise, a declarat luni seara primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a anunţat că îşi menţine intenţia de a candida independent la viitoarele alegeri prezidenţiale de anul viitor.

“Îmi menţin intenţia de a candida independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Cred cu tărie că România are nevoie de un alt mod de a face politică – unul bazat pe claritate, transparenţă şi soluţii reale, fără compromisuri şi fără jocuri de culise. Partidele din coaliţie şi-au anunţat propriul candidat, dar am încredere că românii vor analiza atent trecutul fiecăruia dintre noi şi viziunea noastră pentru viitor. Votul lor va fi unul informat şi asumat”, a scris Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

El subliniază că “politica nu trebuie să fie doar alb şi negru”.

“În fiecare partid există oameni de bună credinţă, care doresc reformă şi care s-au săturat de mentalitatea “merge şi aşa”. Împreună, trebuie să construim un stat funcţional, bazat pe merit şi profesionalism. E timpul să eliberăm instituţiile statului de influenţele găştilor politice şi să le readucem în slujba cetăţenilor. România merită o administraţie care să lucreze pentru oameni, nu pentru interese obscure. Viziunea mea e simplă: o Românie dreaptă, modernă şi deschisă spre viitor”, a mai scris primarul Capitalei, pe pagina sa de socializare.

Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, după cum a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan.

“PNL a semnat acest protocol de coaliţie, pentru ca ţara noastră să aibă un Guvern stabil, într-o perioadă dificilă, în aşa fel încât să luăm măsuri pentru a menţine cheltuielile bugetare în limitele normalului, pentru a face reforme şi pentru a crea condiţii pentru dezvoltare în ţara noastră. Una dintre prevederile acestui protocol este şi desemnarea unui candidat unic la funcţia de preşedinte al României. Am convenit prin consens ca acest candidat să fie domnul Crin Antonescu, urmând ca fiecare partid politic să desemneze candidatul şi să aprobe această candidatură în forurile interne ale fiecăruia”, a afirmat liderul PNL, potrivit Agerpres.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

3 minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

12 minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

15 minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

54 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More