Categories: Fără categorie

Nicuşor Dan se declară îngrijorat de numărul mare de cazuri COVID din Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a arătat îngrijorat, vineri, de numărul mare de cazuri de COVID-19 din Bucureşti, precizând că Municipalitatea a detaşat personal la Serviciul de ambulanţă.

“Mă îngrijorează şi tot ce a ţinut de noi am făcut în acest sens. Adică ne-a cerut Ambulanţa oameni – (…) am detaşat câţi oameni ne-a cerut Ambulanţa, ca să facă nişte echipe speciale. Au fost, la un moment dat, chiar 200 de oameni detaşaţi de la noi la call center-ul pe care îl organizase DSP-ul pentru a vedea contacţii persoanelor infectate şi a reuşi să testeze şi, în măsura în care se confirmă, să izoleze aceste persoane”, a declarat primarul general, la Europa FM, potrivit Agerpres.

El a menţionat că, după terminarea turneului Dota 2, DSP Bucureşti va continua să funcţioneze la Arena Naţională.

Cât priveşte o eventuală carantinare a Capitalei, Nicuşor Dan a precizat că el se va supune deciziei, care este “complexă”.

“E o chestiune ştiinţifică, tot timpul pe chestiunile astea ambele opinii au dreptate. Pe de o parte, opinia pur sanitară care spune că, dacă poţi să carantinezi, transmiterea se face mult mai puţin şi atunci e bine pentru sănătate. Pe de altă parte, este argumentul pur economic care spune carantinezi, dar în felul ăsta reduci economia şi nu mai ai bani la buget ca să cumperi, de exemplu, materiale sanitare şi atunci decizia este complexă. Există un organ al statului care ia decizia asta şi eu mă supun”, a adăugat primarul general.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More