Update articol:

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii ar putea avea loc la începutul anului viitor, adăugând că trebuie pregătită foarte bine, inclusiv pe partea economică.

‘În primul rând, în luna septembrie, după cum știți, este această Adunare Generală ONU, la care se împlinesc, se aniversează 80 de ani și la care o să meargă doamna ministru de Externe și cu această ocazie o să fie discuții mai aprofundate cu partea americană’, a spus Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă are date noi în privința vizitei pe care ar urma să o facă în Statele Unite ale Americii și dacă este posibil că în această toamnă să aibă întrevederea cu președintele Donald Trump, potrivit Agerpres.

El a adăugat că o vizită prezidențială în Statele Unite trebuie pregătită foarte bine.

‘Eu cred că o vizită prezidențială în Statele Unite trebuie pregătită foarte bine, inclusiv pe ceea ce am spus de multe ori în deplasările externe pe care le-am văzut, inclusiv sau în special pe partea economică, pentru că miza noastră este să ne conectăm economic și în felul ăsta să creștem investițiile în România și în timp să aducem prosperitatea’, a menționat șeful statului.

Întrebat în legătură cu orizontul de timp în care ar putea avea loc vizita, Nicușor Dan a răspuns: ‘Nu știu, începutul anului viitor, ceva de genul ăsta’.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie