Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinisterul Afacerilor Externe din Niger a anunţat luni încetarea a două misiuni de securitate şi apărare ale Uniunii Europene (UE) în ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat, ministerul a anunţat “denunţarea de către statul Niger a acordului dintre Republica Niger şi Uniunea Europeană privind statutul misiunii PSDC (Politica de securitate şi apărare comună)” a UE “în Niger (EUCAP Sahel Niger)”, o misiune civilă. Ministerul a declarat, de asemenea, “retragerea de către statul Niger a acordului pentru desfăşurarea unei misiuni de parteneriat militar a UE” în Niger.
Această misiune a fost lansată în februarie “la cererea autorităţilor nigeriene” pentru “sprijinirea ţării în lupta împotriva grupărilor teroriste armate”, potrivit site-ului Consiliului UE.
Nigerul este afectat de violenţe jihadiste în regiuni din vest şi sud-est.
Guvernul nigerian a anunţat că a “decis să retragă privilegiile şi imunităţile” acordate în cadrul acestei misiuni, fără a da alte detalii.
De la îndepărtarea de la putere a preşedintelui ales Mohamed Bazoum, pe 26 iulie, în urma unei lovituri de stat, armata aflată la putere a întrerupt legăturile cu partenerii occidentali ai ţării, notează AFP.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More