Afaceri

Nissan suspendă producţia în SUA a trei modele destinate pieţei canadiene, pe fondul tarifelor

Producătorul auto japonez Nissan Motor a anunţat că a suspendat producţia în Statele Unite a trei modele de vehicule destinate pieţei canadiene, ca urmare a tarifelor impuse reciproc de SUA şi Canada asupra importurilor auto, transmite Reuters.

Într-o declaraţie emisă miercuri seară, Nissan a confirmat oprirea producţiei pentru SUV-urile Pathfinder şi Murano, precum şi pentru pickup-ul Frontier. Producătorul nu a precizat când a intrat în vigoare măsura sau cât timp se va menţine, dar ziarul japonez Nikkei a relatat că oprirea ar fi început în luna mai.

”Aceasta este o măsură pe termen scurt şi temporară. Rămânem optimişti că discuţiile în curs dintre guvernele Statelor Unite şi Canadei vor conduce la un acord de succes în viitorul apropiat,” a transmis Nissan.

Vehiculele afectate erau produse în fabricile Nissan din Tennessee (Pathfinder şi Murano) şi Mississippi (Frontier). Compania a precizat că modelele sale cele mai bine vândute în Canada – Versa, Sentra şi Rogue – provin din Mexic şi Japonia, care asigură în total aproximativ 80% din vânzările sale canadiene.

Decizia vine în contextul în care administraţia Trump a impus în aprilie tarife suplimentare de 25% asupra importurilor auto, iar Canada a răspuns cu măsuri tarifare similare. Într-un gest similar, Mazda a anunţat în mai că a suspendat producţia destinată Canadei la uzina din Alabama, concentrându-se pe piaţa americană.

Deşi Canada reprezintă o piaţă relativ mică pentru Nissan – cu aproximativ 104.000 de vehicule vândute în anul fiscal trecut, comparativ cu peste 900.000 în SUA – această suspendare evidenţiază provocările pe care le înfruntă producătorii globali în faţa tensiunilor comerciale.

Nissan traversează o perioadă financiară dificilă: a raportat pierderi nete de 4,5 miliarde de dolari pentru anul încheiat în martie, are datorii scadente de aproape 700 de miliarde de yeni (4,79 miliarde dolari) în acest an fiscal, iar agenţiile de rating i-au retrogradat obligaţiunile la nivel ”junk” (nerecomandat pentru investiţii). Potrivit Reuters, compania a solicitat recent unor furnizori amânarea plăţilor, într-un efort de a-şi îmbunătăţi lichiditatea pe termen scurt.

Nissan nu deţine unităţi de producţie în Canada, iar piaţa canadiană a reprezentat doar 3% din vânzările globale ale companiei în ultimul exerciţiu financiar.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

2 minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

3 minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

4 minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

6 minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

9 minute ago

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More