Investitii

Noi acuzaţii la adresa patronilor staţiei GPL din Crevedia; se cer despăgubiri de 26 milioane euro

Procurorii de la Parchetul General au dispus extinderea urmăririi penale faţă de cei doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, prin formularea de noi acuzaţii la adresa lor, şi anume, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Iniţial, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost puşi sub acuzare pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, fiind arestaţi preventiv pe 6 septembrie.

Parchetul General a anunţat joi că a extins urmărirea penală în acest caz şi a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 prelungirea cu 30 de zile a arestării celor doi patroni.

“În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 2 Cod penal, atât faţă de cele două persoane fizice, cât şi faţă de persoana juridică, faptele constând în aceea că nu au luat şi nu au respectat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzute de H. G. nr. 1146/2006, Legea nr. 319/2006, H.G. nr. 1218/2006, deşi aveau îndatorirea de a lua aceste măsuri, creându-se un pericol iminent de producere a unui accident de muncă”, spun procurorii, potrivit Agerpres.

În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a reţinut că, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puţin 3 ani, în mod sistematic, cei doi patroni au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi), cât şi la consecinţele efectiv produse (6 persoane decedate, 55 persoane care prezintă leziuni corporale, 7 case distruse total, 82 distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative-autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor pe o rază de aproximativ 1,5 km).

Până în acest moment al urmăririi penale au fost audiate 158 de persoane vătămate. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 26.463.543 euro şi 615.535 lei.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

4 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

4 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More