International

Noi atacuri asupra centralei atomice din Zaporojie, pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc

Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc din nou pentru atacurile asupra centralei atomoelectrice din Zaporojie, ocupată de trupele ruse şi în direcţia căreia au fost efectuate sâmbătă noi bombardamente de artilerie, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

”Limitaţi-vă prezenţa pe străzile din Energodar! Am primit informaţii despre noi provocări din partea ocupanţilor ruşi”, a indicat pe Telegram agenţia nucleară ucraineană Energoatom, redistribuind un mesaj al liderului local din Energodar – oraşul unde se află centrala – rămas loial Kievului. ”Potrivit declaraţiilor localnicilor, bombardamente sunt din nou în desfăşurare în direcţia centralei nucleare”, se mai menţionează în acelaşi mesaj.

La rândul lor, autorităţile proruse instalate în zonele controlate de armata rusă în regiunea Zaporojie au acuzat armata ucraineană că au executat aceste noi bombardamente.

”Energodar şi centrala nucleară din Zaporojie sunt din nou sub focul militanţilor (preşedintelui ucrainean Volodimir) Zelenski”, a transmis tot pe Telegram un membru al administraţiei proruse, Vladimir Rogov. Proiectilele au căzut ”în zonele situate pe malul Niprului şi în centrală”, a adăugat acesta.

Fluviul Nipru separă în acea zonă teritoriile pe care le controlează trupele ucrainene şi cele ruse.

Autorităţile proruse au mai transmis că din cauza atacurilor au fost nevoite să oprească una dintre turbinele hidrocentralei de la Kahovskaia, în regiunea Herson limitrofă cu Zaporojie, ceea ce ar putea avea consecinţe grave pentru funcţionarea centralei nucleare.

Mai multe bombardamente de artilerie despre care nu se ştie cine le-a lansat, dar pentru care cele două tabere s-au acuzat reciproc, au vizat începând de săptămâna trecută această centrală atomică ce se află sub controlul trupelor ruse, stârnind temeri faţă de un posibil nou Cernobîl.

Primele lovituri, cele din 5 august, au avariat în special un transformator al unei linii electrice de înaltă tensiune, antrenând oprirea reactorului trei al centralei şi activarea grupurilor electrogene de avarie.

Ultimele tiruri de dinaintea celor de sâmbătă au avariat joi o staţie de măsurare a nivelului radioactivităţii.

Ucraina, susţinută de aliaţii săi occidentali, cere demilitarizarea acelei zone a centralei şi retragerea trupelor ruse de acolo.

Experţi în domeniu afirmă că, în comparaţie cu centralele Cernobîl sau Fukushima, cea de la Zaporojie este mai bine protejată datorită unui circuit de răcire separat şi a unui înveliş special de protecţie, deşi probabil că nu ar rezista în cazul unui atac militar ţintit.

Articole recente

Mateusz Morawiecki: Polonia susţine aspiraţiile românilor în legătură cu zona Schengen

Polonia susţine aspiraţiile românilor în legătură cu zona Schengen, a declarat, marţi, şeful Guvernului de…

17 minute ago

Disputele cu privire la energia nucleară pun în pericol un acord cu privire la obiectivele UE în domeniul energiilor regenerabile

Miniştrii Energiei din 11 state membre UE, conduşi de Austria, au format marţi o alianţă…

19 minute ago

Vânzările de petrol rusesc către India au crescut anul trecut de 22 de ori

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat că Moscova trebuie să se concentreze pe majorarea exporturilor…

24 de minute ago

Un individ mascat a pătruns în complexul rezidenţial unde locuieşte cancelarul Olaf Scholz, care nu se afla acasă

Un individ care purta o mască de Halloween a reuşit să intre duminică seară în…

28 de minute ago

Belarusul explică decizia de a găzdui arme nucleare tactice ruse pe teritoriul său

Belarus a declarat marţi că a decis să găzduiască arme nucleare tactice ruse după ani…

34 de minute ago

Rusia susţine că atacurile cu drone asupra infrastructurii energetice reprezintă o ameninţare-cheie

Posibilele atacuri cu drone asupra infrastructurii energetice-cheie reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii energetice…

39 de minute ago