Afaceri

Noi investiții de peste 1 miliard euro în Portul Constanța (Ministerul Transporturilor)

Executivul a aprobat în ședința desfășurată astăzi, 7 martie 2024, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Memorandumul cu privire la realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces și utilități, în vederea dezvoltării de terminale specializate în portul Constanța Sud – Molurile IIIS și IVS, potrivit unui comunicat MTI.

Extinderea Portului Constanța prin crearea unor dane de mare adâncime/terminale specializate de operare, obiectiv inclus în Master Planul de Transport, poate determina creșterea investițiilor din zonă.

Lucrările aferente Molurilor III S şi IV S au fost prevăzute în cadrul investiției “Port Constanța Sud. Zona Liberă”.

Potrivit Studiului de Prefezabilitate întocmit de către CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în anul 2019 valoarea estimată pe cele 2 obiective și caracteristicile tehnice se prezintă astfel:

⮚            Mol III S – 305,6 milioane euro; 45 ha platformă de operare, 11 ha zonă logistică, 7 dane (adâncime la dană -16,5 m)

⮚            Mol IV S – 815 milioane euro; 110 ha platformă operare, 25 ha zonă logistică, 10 dane (dintre care 5 dane cu adâncimea -16,5m şi 5 dane cu adâncimea de -19m).

Astfel, valoarea estimată totală a lucrărilor (Mol III S și IV S) este de 1,12 miliarde euro.

Prin realizarea investiției, se creează posibilitatea pentru operarea navelor de mare capacitate la cele aproximativ 17 dane nou create pe Molul III S și Molul IV S, datorită adâncimilor mari ale apei din zona cheurilor nou-construite.

Realizarea obiectivului de investiții va conduce astfel la creșterea capacității de transport maritim de mărfuri și, implicit, la creșterea volumului schimburilor comerciale, potrivit comunicatului.

Prin Memorandumul aprobat Executivul a stabilit că obiectivul de investiții ”Realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces și utilități, în vederea dezvoltării de terminale specializate în Portul Constanța Sud – Molurile III S si IV S” va fi declarat obiectiv strategic de interes național, iar Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA va întreprinde demersurile necesare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate/Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție cu privire la acest obiectiv de investiții.

Articole recente

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

14 minute ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

44 de minute ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

58 de minute ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

3 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

3 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More