International

Noi pene de curent în Ucraina după încă un raid rusesc cu rachete; 60 de rachete doborâte, susţine Kievul

Întreruperi în furnizarea electricităţii au survenit pe tot teritoriul Ucrainei după o nouă salvă de rachete ruseşti lansate asupra infrastructurii energetice, operatorul reţelei de electricitate avertizând că de data aceasta restabilirea furnizării curentului electric va dura mai mult faţă de atacurile precedente, relatează agenţiile Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

”Un nou val masiv de bombardamente ruseşti ţinteşte infrastructura energetică, instalaţii au fost deja avariate în estul şi sudul ţării”, a scris pe Facebook ministrului ucrainean al energiei German Galuscenko. Potrivit acestuia, în total nouă instalaţii energetice au fost lovite în raidul de vineri.

”Având în vedere că acesta este deja al nouălea val de lovituri cu rachete asupra instalaţiilor energetice, restabilirea furnizării energiei va dura mai mult ca înainte”, a atenţionat operatorul reţelei de distribuţie a energiei electrice din Ucraina, compania Ukrenergo

În capitala Kiev circulaţia metroului a fost oprită din cauza penei de curent. Primarul Vitali Kliciko a anunţat că pagubele produse infrastructurii energetice au provocat de asemenea ”întreruperi ale aprovizionării cu apă în trei cartiere ale capitalei”.

Cu toate acestea, administraţia militară a capitalei ucrainene afirmă că din cele circa 40 de rachete ruseşti lansate asupra Kievului au fost doborâte 37.

Conform şefului Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, în raidul de vineri dimineaţă Rusia a lansat asupra Ucrainei în total 76 de rachete, din care 60 au fost doborâte.

”Conform datelor preliminare, în această dimineaţă inamicul a lansat din mările Neagră şi Caspică 76 de rachete, inclusiv 72 de rachete de croazieră (X-101, Kalibr, X-22) şi patru rachete aer-sol ghidate (X-59) asupra infrastructurii critice ucrainene”, a scris pe Telegram generalul Zalujnîi.

Conform primului bilanţ al victimelor, cel puţin două persoane au murit în urma lovirii unui imobil rezidenţial din oraşul sudic Krivoi Rog.

De partea sa, administraţia prorusă din regiunea ucraineană Lugansk a acuzat armata ucraineană că a provocat 8 morţi şi 23 de răniţi într-un bombardament de artilerie asupra a două localităţi din această provincie.

După noul raid rusesc, ministrul ucrainean de externe a reacţionat cerând statelor occidentale să livreze Ucrainei câte un obuzier, un tanc şi un blindat pentru fiecare rachetă sau dronă lansată de Rusia asupra ţării sale.

După explozia de pe podul Crimeii, Rusia a început în octombrie o serie de atacuri cu rachete şi drone asupra infrastructurilor critice ucrainene, pentru a încerca astfel să aducă Kievul la masa negocierilor şi a diminua potenţialul de luptă al Ucrainei în războiul declanşat în februarie prin agresiunea rusă.

Articole recente

Acțiunile Robinhood cresc cu 14% după ce au fost incluse în S&P 500

S&P Global a anunțat vineri că Robinhood va înlocui Caesars Entertainment în indicele S&P 500.…

7 minute ago

Senat/Propunerea de completare a Legii fondului funciar, care priveşte implementarea proiectelor energetice – adoptată

Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…

13 minute ago

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

16 minute ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

16 minute ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More