Burse/Investitii

Norofert plătește, pe 27 ianuarie, cuponul 10 și principalul pentru obligațiunile corporative scadente în 2025

Conducerea Norofert (NRF) a anunțat că va efectua, în data de 27.01.2025, plata cuponului 10 și principalului pentru obligațiunile corporative tranzacționate în piața Bonds-SMT administrată de BVB sub simbolul NRF25, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Plata se va efectua prin intermediul Depozitarului Central și al băncii BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., în calitate de agent de plată, către deținătorii de obligațiuni înregistrați în Registrul Obligatarilor la data de referință 10.01.2025. Plata se va efectua prin transfer bancar direct în contul participanților la sistemul RoClear, în conturile comunicate de deținătorii de obligațiuni în Formularul de subscriere sau în conturile notificate agentului de plata de către dețînătorii de obligațiuni.

Obligațiunile emise de Norofert S.A. sunt tranzacționate în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare administrat de Bursă de Valori București, începând cu data de 5 iunie 2020, sub simbolul NRF25. Rata dobânzii este fixă la 8,5% pe an, iar cuponul plătit este de 4,2384 lei brut/obligațiune. Cupoanele sunt plătite semestrial.

În decembrie, compania a emis obligațiuni nominative, dematerializate, negarantate și neconvertibile, în valoare totală de până la 15 milioane de lei, cu o dobândă anuală fixă de 10%, plătibilă semestrial, și o maturitate de 5 ani.

Norofert a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2024 o cifră de afaceri de 35,5 milioane lei, marcând o creștere de 10% față de aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția a fost susținută de activitatea de producție și comercializare de inputuri agricole, inclusiv de rezultatele din SUA. Într-un context agricol dificil în România, caracterizat de secetă și prețurile scăzute ale recoltelor, compania a demonstrat reziliență și a înregistrat o creștere a profitului net de peste 24%, atingând 1,4 milioane lei în primele 9 luni din 2024, potrivit unui comunicat.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

5 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

5 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More