International

Noua Caledonie: Noapte violentă cu incendii şi ciocniri între separatişti şi forţele de ordine

Mai multe clădiri, printre care o secţie de poliţie şi o primărie, au fost incendiate în Noua Caledonie în cursul nopţii de duminică spre luni, marcată de ciocniri între separatişti şi forţele de ordine, făcând un rănit, într-o resurgenţă a violenţelor după şase săptămâni de tensiuni, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Noaptea a fost agitată şi marcată de tulburări pe toată insula principală, pe insulele Pins şi Maré, necesitând intervenţia a numeroase întăriri: altercaţii cu forţele de ordine, incendieri şi baraje”, a indicat luni într-un comunicat Înaltul comisariat, reprezentant al statului în acest arhipelag francez din Pacificul de Sud.

La Dumbéa, la nord de Nouméa, principalul oraş din Noua Caledonie, au fost incendiate sediul poliţiei municipale şi un garaj. Au intervenit patru vehicule blindate, dintre care unul de ultimă generaţie – un Centaur -, a observat un jurnalist al AFP.

Au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi separatişti la Bourail, comună situată la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nouméa, care s-au soldat cu un rănit, a aflat AFP.

La Nouméa, Înaltul comisariat a raportat “mai multe incendii controlate”, în special la Ducos şi în cartierul Magenta, adăugând că au fost incendiate “sediul şi vehicule ale poliţiei municipale, precum şi maşini particulare”.

“În mai multe locuri din Paita (la nord de Nouméa) au fost comise infracţiuni, distrugeri şi tentative de incendiu”, a adăugat Înaltul comisariat, subliniind că “a fost implicată şi brigada teritorială din Maré”.

Luni dimineaţa, multe şcoli au rămas închise din cauza violenţelor reînnoite, iar drumul expres care duce la spital era blocat de ambele părţi.

Din 13 mai, Noua Caledonie este pradă unor revolte violente provocate de adoptarea de către Adunarea Naţională a Franţei a unui proiect de reformă constituţională ce ar permite un dezgheţ al corpului electoral şi care, potrivit detractorilor săi, ar marginaliza şi mai mult poporul autohton kanak. Evenimentele au făcut nouă morţi, printre care doi jandarmi, şi pagube imense, estimate la peste un miliard de euro.

Sâmbătă, şapte activişti pentru independenţă caledonieni având legătură de un colectiv suspectat de autorităţile franceze că ar fi orchestrat tulburările împotriva reformei electorale au fost puşi sub acuzare şi trimişi în Franţa continentală în arest preventiv.

Articole recente

Canada ”intenţionează” să recunoască Palestina la ONU, în septembrie, anunţă premierul Mark Carney

Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…

34 de minute ago

Şedinţă de guvern – stabilirea mecanismului naţional privind decizia reintroducerii controalelor la frontierele interne, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional…

42 de minute ago

Ucraina: Kievul promite că va “corecta” legea anticorupţie extrem de criticată

Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…

45 de minute ago

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

9 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More