Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJean-Noël Barrot/ Sursa foto: democrats.eu
Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a deplâns sâmbătă că Azerbaidjanul a “căutat din nou să destabilizeze politica naţională” a Franţei în Noua Caledonie şi a cerut ca aceste ingerinţe să înceteze “imediat”, notează AFP, potrivit Agerpres.
“+Grupul de la Baku+ a căutat din nou să ne destabilizeze viaţa politică naţională în Noua Caledonie”, iar “aceste tentative zadarnice conduse de Azerbaidjan în teritoriile noastre de peste mări sunt inacceptabile şi trebuie să înceteze imediat”, a declarat şeful diplomaţiei franceze pe reţeaua de socializare X.
Reprezentanţi ai mişcărilor de independenţă din mai multe teritorii franceze aflate departe de Franţa continentală şi din Corsica s-au reunit joi şi vineri în Noua Caledonie (arhipelag din Oceania) pentru congresul de înfiinţare a “Frontului Internaţional de Decolonizare”.
Grupul de Iniţiativă Baku (BIG), organizaţie promovată de statul azer foarte implicată în susţinerea mişcărilor independentiste franceze, a transmis pe reţelele sociale evenimentul organizat la Noumea, capitala Noii Caledonii.
În iulie, reprezentanţi ai grupurilor independentiste franceze au convenit asupra creării unui “front de eliberare” comun la un congres organizat în Azerbaidjan, în pline tensiuni între Paris şi această ţară din Caucaz.
De luni de zile, Parisul acuză Baku de “ingerinţă” şi manipulare în legătură cu Noua Caledonie şi, mai general, cu teritoriile sale de peste mări, într-un context de tensiuni între cele două capitale din cauza sprijinului Franţei pentru Armenia, rivala istorică a Azerbaidjanului.
Congresul de la Noumea a reunit Martinica, Guadelupa, Guyana, Noua Caledonie, Corsica şi Polinezia Franceză în ce priveşte Franţa şi, de partea olandeză, Bonaire şi partea de sud a insulei Saint-Martin (Sint Maarten).
Toate măsurile care au împins deficitul în sus au fost pe placul multora: recalcularea pensiilor,…
Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…
Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…
Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…
This website uses cookies.
Read More