Comunicate de presa

Noua etichetă energetică UE: electrocasnicele Miele rămân clasificate drept foarte eficiente energetic

  • Multe mașini de spălat obțin ratingul „A” pentru eficiența energetică
  • Mașinile de spălat vase și aparatele frigorifice obțin, de asemenea, ratinguri bune

Noile etichete energetice ale UE au intrat în vigoare în luna martie și cea mai semnificativă modificare a apărut în cazul etichetei care avea anterior marcajul „A+++”, înlocuită în prezent cu un simplu „A”. Mai mult, indicele de referință energetică a fost ridicat, raportat la clasificarea anterioară. Chiar și în noul cadru mai exigent, produsele Miele excelează la capitolul eficienței energetice: multe dintre mașinile de spălat rufe cu încărcare frontală au primit calificativul de top „A”, potrivit unui comunicat de presă.

Obiectivul UE este de a simplifica reprezentarea prin noul sistem de clasificare, care cuprinde un calificativ de la A la G. Astfel, pe termen lung, scala este permisivă și poate permite integrarea unor produse cu un consum și mai redus de energie, mai prietenoase cu mediul. „Miele este o companie sustenabilă, care a acordat întotdeauna cea mai mare atenție eficientizării energetice și, prin urmare, sprijină demersul inițiat de UE prin noul sistem de etichetare energetică”, declară Christoph Wendker, responsabil Miele pentru sustenabilitate.

Un efect secundar intenționat al acestui demers este reprezentat de faptul că modelele clasificate anterior cu rating „A+++” sunt acum clasificate cu „C” sau „D”. În pofida acestei schimbări, noua evaluare nu sugerează că aceste produse sunt mai puțin prietenoase cu mediul. „Schimbarea este reprezentată, în realitate, de modul de clasificare al electrocasnicelor, nu de eficiența energetică în sine”, adaugă Wendker.

Miele a excelat întotdeauna din acest punct de vedere. Un exemplu este reprezentat de  produsele pentru îngrijirea rufelor: 99% dintre mașinile de spălat Miele vândute în 2020 au fost A+++ sau chiar cu până la 50% mai eficiente – în ciuda faptului că utilizează programe cu ciclu scurt de spălare care, în mod convențional, sunt mai puțin eficiente energetic. Performanța se datorează tehnologiei PowerWash patentată de Miele: prin integrarea unor multiple cicluri de rotație intermediare scurte și pulverizarea uniformă a rufelor cu apă este necesară foarte puțină apă pentru spălarea rufelor, dar și mai puțină energie pentru încălzire. În același timp, mașinile ajustează cantitatea de apă necesară la gradul de încărcare al mașinii. Această tehnologie contribuie atât la economisirea timpului, cât și energiei electrice. Mai mult, atunci când este necesară spălarea unor articole individuale de îmbrăcăminte, dispozitivele folosesc o cantitate foarte mică de apă și energie, datorită opțiunii SingleWash extra.

De curând, organizația de protecție a consumatorilor din Germania, Stiftung Warentest, a certificat Miele pentru eficiență energetică remarcabilă: după ce au retestat produsele Miele în conformitate cu noile standarde de eficiență energetică. Rezultatul, publicat în revista Stiftung Warentest, numărul 4/2021, atestă faptul că mașinile de spălat rufe Miele se încadrează în noua clasă energetică „A”.

Frigiderele, congelatoare și mașinile de spălat vase sunt, de asemenea, eficiente din punct de vedere energetic

Miele lucrează, de asemenea, la îmbunătățirea eficienței energetice a echipamentelor sale de răcire. Conform noii clasificări, majoritatea modelelor au un rating de eficiență energetică ce variază de la „C” la „F”. Odată cu lansarea noii generații K 7000 de aparate incorporabile, care urmează să fie lansate în luna iunie a acestui an, Miele va avea, de asemenea, electrocasnice încadrate și în categoria „B”.

În prezent, mașinile de spălat vase Miele sunt clasificate în categoria „C” și, prin urmare, sunt poziționate favorabil în raport cu brandurile concurente. În plus, vara aceasta vor fi lansate primele modele care ating un rating de energie „B” în cadrul noului sistem, datorită îmbunătățirilor tehnice ulterioare.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

8 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More