Sanatate

Noua Zeelandă: Premierul Jacinda Ardern şi-a anulat nunta din cauza noilor restricţii decise de guvernul său

Premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern a anunţat, duminică, faptul că şi-a anulat nunta din cauza noilor restricţii decise de guvernul său pentru a face faţă recrudescenţei pandemiei de coronavirus, relatează AFP, potrivit news.ro.

“Nunta mea nu va avea loc”, a spus Ardern, după ce a detaliat noile restricţii care includ şi limitarea la 100 de persoane vaccinate a adunărilor sau a evenimentelor. “Tocmai ce m-am alăturat multor altor neo-zeelandezi care au trăit astfel de experienţe din cauza pandemiei şi sunt dezolată pentru toţi cei care se confruntă cu un astfel de scenariu”, a adăugat ea.

Jacinda Ardern şi partenerul său Clarke Gayford nu anunţaseră o dată pentru nunta lor, dar evenimentul ar fi fost programată săptămânile următoare.

Noile restricţii, care includ şi purtarea măştii în exterior, vor fi în vigoare cel puţin până la sfârşitul lunii viitoare.

“Asta este viaţa”, a reacţionat Ardern când a fost întrebată cu privire la aceste restricţii şi consecinţele asupra căsătoriei sale.

“Nu sunt diferită de mii de alţi neo-zeelandezi care au trăit situaţii mult mai grele din cauza pandemiei, cum ar fi să nu poţi să fii alături de cei iubiţi atunci când sunt grav bolnavi”, a afirmat ea.

Noua Zeelandă a înregistrat 15.104 cazuri de infectare şi 52 de decese de la startul pandemiei de coronavirus.

Articole recente

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

5 minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

8 minute ago

Secretarul general al OCDE – la Bucureşti; va avea întâlniri cu oficiali români

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla…

21 de minute ago

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

9 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

9 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More