Update articol:

Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat sâmbătă seara

Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat sâmbătă seara
 - poza 1 Sursa foto: Twitter

Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seara, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, relatează AFP.

Jean-Noël Barrot (MoDem, centru), în vârstă de 41 de ani, care a deţinut funcţia de ministru al afacerilor europene în guvernul precedent, a fost numit sâmbătă şef al diplomaţiei franceze.

 


Sebastien Lecornu, fidel susţinător al preşedintelui Emmanuel Macron, a rămas în funcţia de ministru al apărării.

Aceste două funcţii aparţin a ceea ce se numeşte în mod tradiţional “domeniul rezervat” şefului statului, asupra căruia acesta are un cuvânt de spus.

Culoarea echipei lui Barnier se înclină clar către dreapta, familia politică din care provine şi şeful guvernului. Singura figură de stânga este noul ministru al justiţiei, Didier Migaud, un fost socialist retras din politica activă şi necunoscut publicului larg.

Conservatorul radical Bruno Retaileau a fost numit în fruntea Ministerului de Interne.

Figură a dreptei liberal-conservatoare inflexibile, Bruno Retailleau, în vârstă 63 de ani, preia un minister cheie cu care intenţionează să pună în aplicare tripticul său preferat: “ordine”, “autoritate” şi “fermitate”.

Deputata Anne Genetet, cunoscută până acum pentru activitatea ei în domeniul apărării şi diplomaţiei, a fost propulsată în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Pentru cea mai expusă poziţie din guvern, într-un moment în care Franţa este vizată de o procedură europeană pentru deficit excesiv, Michel Barnier a ales un duo necunoscut publicului larg: Antoine Armand pentru economie, finanţe şi industrie pe de o parte şi Mathieu Lefevre, pe de altă parte, pentru buget.

Stânga a promis deja o moţiune de cenzură împotriva noului executiv. “Barnier nu are niciun viitor”, a declarat sâmbătă liderul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, chiar înainte de anunţarea noului guvern. (Agerpres)

BVB | Știri BVB
PREFAB SA (PREH) (01/04/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (01/04/2026)

Cerere convocare AGOA la Alstom Transport S.A.

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (01/04/2026)

VAN la data 31.03.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (01/04/2026)

Videoconferinta investitori si analisti - Raport anual 2025