Justitie

Noul Parchet European: 300 de anchete privind fraude în valoare de 4,5 miliarde de euro

Parchetul European, noua instanţă de luptă împotriva fraudelor care afectează bugetul Uniunii Europene, a anunţat marţi că, de la lansarea sa la 1 iunie, a deschis circa 300 de anchete vizând un prejudiciu total evaluat la 4,5 miliarde de euro, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acest parchet, al cărui birou central îşi are sediul la Luxemburg şi dispune de procurori delegaţi din aproximativ 20 de ţări membre ale UE, este mandatat să efectueze anchete, dar şi să îi aducă pe autorii infracţiunilor în faţa tribunalelor din statele participante.

EPPO, după acronimul său în limba engleză, a înregistrat peste 1.700 de semnalări de infracţiuni transmise de către autorităţile statelor participante, dar şi de la persoane fizice, indică instanţa respectivă într-un comunicat emis cu ocazia celor 100 de zile de activitate.

În total, 22 de ţări (din cele 27 state membre ale UE) participă la Parchetul European. Printre acestea, doar Slovenia nu a propus încă procurori delegaţi, o situaţie denunţată în mai multe rânduri de către şefa acestei instanţe, românca Laura Kövesi, reaminteşte AFP. În Franţa, patru procurori delegaţi au fost numiţi dintre cei cinci care trebuie să fie în cele din urmă instalaţi la post.

O anchetă a Parchetului European cu privire la o fraudă transfrontalieră cu TVA, estimată la peste 14 milioane de euro, a condus la începutul lunii august la percheziţii în Germania, Olanda, Slovacia, Bulgaria şi Ungaria.

Mai recent, poliţia italiană a procedat, la solicitarea acestei instanţe, la confiscarea a circa 200.000 de euro de la o societate care importă electrozi wolfram, acuzată că s-a sustras de la plata taxelor vamale prin falsificarea originii produselor.

O anchetă a fost deschisă de asemenea în iulie împotriva a patru rezidenţi croaţi, printre care şi primarul oraşului Nova Gradiska, pentru corupţie activă şi pasivă şi abuz de putere. Dosarul, care are la bază un raport al poliţiei responsabile de lupta anticorupţie şi împotriva crimei organizate din Croaţia, reprezintă o atingere adusă fondului european de coeziune de aproximativ 57.000 de euro.

În total, confiscările realizate în cadrul celor 300 de anchete depăşesc 10 milioane de euro, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Parchetului European, confirmând astfel informaţiile apărute anterior în Financial Times.

Procurorii europeni speră să procedeze la primele inculpări până la sfârşitul anului, ceea ce ar putea duce la procese în instanţele naţionale încă de anul viitor.

Parchetul European este responsabil de supravegherea utilizării corecte a planului masiv de relansare al UE, care se ridică la 800 miliarde de euro. Niciuna dintre anchetele menţionate nu are legătură cu aceste fonduri, care abia au început să fie alocate.

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

42 de minute ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

46 de minute ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

52 de minute ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

58 de minute ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

60 de minute ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More