Categories: Fără categorie

Noul procuror general s-a întâlnit cu şefa EPPO, Laura Codruţa Kovesi

Alex Florin Florenţa, numit recent în funcţia de procuror general, a avut luni o întâlnire de lucru cu procurorul şef al Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, discuţiile au vizat mai multe teme, respectiv cooperarea EPPO – PÎCCJ în vederea îmbunătăţirii nivelului de detectare a fraudelor contra intereselor financiare ale UE, în special fraudele vamale şi cu TVA; eventualele extinderi ale competenţelor EPPO şi liniile viitoare de acţiune ale PÎCCJ, astfel încât competenţele celor două parchete să fie armonizate; aspecte organizatorice privind activitatea EPPO în România.

Din delegaţia EPPO au mai făcut parte Cătălin Borcoman – procuror european, Marius Bulancea – şeful Unităţii Operaţiuni şi Suport al Colegiului Procurorilor Europeni, Dana-Manuela Ana – procuror european delegat, coordonatorul activităţii EPPO în Romania.

De asemenea, la întrevedere a fost prezent procurorul şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul PÎCCJ, Nadina-Magdalena Spînu.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

11 minute ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

16 minute ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

35 de minute ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

36 de minute ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

41 de minute ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

50 de minute ago

This website uses cookies.

Read More