Categories: Fără categorie

Noul Program ”Casa Verde”, destinat persoanelor fizice, demarează luni, 9 septembrie

Noul Program “Casa Verde”, destinat instalării de panouri fotovoltaice, începe luni, 9 septembrie şi se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică.

Conform datelor Ministerului Mediului, prezentate recent de către fostul ministru de resort, Graţiela Gavrilescu, prin bugetul alocat pentru acest program vor putea fi finanţate proiecte pentru circa 33.000 de unităţi locative, potrivit Agerpres.

“Minimul de putere instalată este de 3 Kw şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noislucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a spus oficialul.

Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, 26 august 2019, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.

Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.

Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului a fost publicată pe site-ul AFM, iar instalatorii validaţi în cadrul Programului “Casa Verde Fotovoltaice” au semnat contractele de participare în perioada 2 – 6 septembrie 2019.

Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

38 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

44 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

50 de minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

o oră ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More