Un nou summit între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, nu va avea loc ‘în viitorul apropiat’, a declarat marți un responsabil de rang înalt al Casei Albe, citat de agențiile AFP și Reuters.
‘Nu este prevăzută o întâlnire a președintelui Trump cu președintele Putin în viitorul apropiat’, a indicat acest oficial, care s-a exprimat cu condiția anonimatului.
Cât despre secretarul de stat american Marco Rubio, acesta nu are planificată vreo întâlnire cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a adăugat același oficial, conform căruia discuția telefonică avută luni de cei doi șefi ai diplomațiilor a fost ‘productivă’, dar ei au decis să nu se întâlnească deocamdată.
După o convorbire telefonică avută joia trecută cu Putin, înaintea întâlnirii de vineri la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a transmis că în discuția cu liderul de la Kremlin ‘au fost făcute mari progrese’ către încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina și că va avea o nouă întâlnire cu omologul său rus, în capitala ungară Budapesta, în următoarele două săptămâni.
Tot la Budapesta urmau să se întâlnească pentru a pregăti acest summit Rubio și Lavrov, dar această întâlnire este acum amânată. ‘O întâlnire suplimentară în persoană între secretarul de stat (american) și ministrul de externe (rus) nu este necesară’, a mai spus sursa citată.
Primul summit al președinților Trump și Putin, desfășurat în Alaska pe 15 august, nu a condus la rezultate pentru o perspectivă de încetare a războiului ruso-ucrainean, întrucât Rusia este preocupată în primul rând de chestiunile teritoriale, în timp ce Kievul și aliații săi europeni sunt preocupați de garanțiile de securitate pentru Ucraina, în special desfășurarea de trupe în această țară, idee respinsă categoric de Moscova.