BBC: Nouriel Roubini avertizează cu privire la 10 ani de criză economică și datorii

Economistul Nouriel Roubini avertizează  asupra unei crize prelungite și a unei recuperări lente după coronavirus, potrivit BBC. Poreclit Dr Doom pentru prognozele sale sumbre, profesorul Roubini a spus că unele locuri de muncă pur și simplu nu vor mai exista după această criză.

Chiar dacă economia globală se va recupera în acest an după impactul coronavirusului, aceasta va fi „anemică”, conform lui Roubini. Economistul a avertizat asupra recesiunii „fără precedent”.

Profesorul Roubini a prevăzut criza financiară în 2008 înaintea multor altora. “În timpul crizei financiare globale producţia a avut nevoie de trei ani pentru a scădea”, a spus economistul pentru programul BBC Talking Asia, explicând: “De data aceasta nu a durat trei ani, nici măcar trei luni. În trei săptămâni, a existat o cădere bruscă a fiecărei componente.”

Profesorul Roubini a mai spus că recuperarea va avea forma a ceea ce economiștii numesc „U”, sau chiar „ceva mai aproape de L” – ceea ce el numește „Depresiune mai mare”.

O recuperare în formă de U înseamnă că economia va scădea și îşi va reveni numai după o perioadă prelungită de evoluţie lentă. O recuperare în formă de L este și mai drastică – o cădere bruscă şi o staţionare acolo o perioadă lungă de timp.

Evoluţia economică va fi urmarea pierderilor de locuri de muncă atât în ​​ţările bogate, cât şi în cele sărace, ca urmare a blocajelor masive pentru combaterea virusului. „Aceste locuri de muncă care au dispărut vor reveni doar parțial, cu salarii mai mici, fără beneficii, cu jumătate de normă”, a spus el. “Va exista și mai multă nesiguranță a locurilor de muncă, a veniturilor și a salariilor pentru persoana de nivel mediu.”

Avertismentul lui Roubini vine în condițiile în care numărul de cazuri de coronavirus se ridică, la nivel mondial, la cinci milioane, multe țări confruntându-se cu un al doilea val de infecții, iar multe state se luptă să-și redeschidă economiile – un factor cheie pentru revenirea rapidă a economiei.

„Puteţi deschide magazinele, dar întrebarea este dacă oamenii vor reveni”, spune el. “Majoritatea centrelor comerciale din China sunt încă goale. Jumătate din zboruri au dispărut. Magazinele din Germania sunt deschise, dar cine vrea să meargă la cumpărături?”

Conform lui Roubini, Asia emergentă va înregistra o creștere mai bună decât „alte economii avansate”.

Acesta consideră că va exista o divizare mai mare între SUA și China, iar multe țări asiatice vor fi obligate să aleagă între cele două superputeri: „Fiecare dintre aceste superputeri va spune restului lumii, fie sunteți alături de noi, fie împotriva noastră. Ori folosești sistemele mele AI, 5G, tehnologiile mele, robotica mea, ori le folosești pe cele ale rivalului meu. Prin urmare, va exista o lume mai împărțită”.

Articole recente

Horia-Miron Constantinescu, numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

Horia-Miron Constantinescu a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) printr-o decizie…

5 ore ago

Lavrov susţine că o minoritate rusofobă în frunte cu Polonia şi statele baltice dau tonul astăzi în cadrul NATO şi UE

Activităţile unui grup de ţări membre NATO sunt îndreptate împotriva Rusiei, a declarat vineri ministrul…

5 ore ago

Primarul Capitalei solicită Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor…

6 ore ago

Şefa diplomaţiei germane spune că vrea să se lupte “pentru fiecare milimetru” în discuţiile cu Rusia privind Ucraina

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a spus că se aşteaptă ca discuţiile cu Rusia…

6 ore ago

Cîmpeanu: Până la începutul săptămânii viitoare, vor fi livrate 10 milioane de teste COVID în şcoli

Zece milioane de teste de salivă pentru COVID-19 destinate preşcolarilor, elevilor şi angajaţilor din învăţământ…

8 ore ago

Secretarul general adjunct al NATO exclude orice negociere a prezenţei militare a NATO pe teritoriul ţărilor membre

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a exclus vineri orice posibilitate de negociere a…

8 ore ago