Securitate cibernetica

NSA i-a spionat pe Angela Merkel şi aliaţii europenii cu ajutorul serviciilor daneze (televiziunea daneză)

Statele Unite au spionat responsabili politici din Europa, printre care cancelarul german Angela Merkel, din 2012 până în 2014, cu ajutorul serviciilor daneze de informaţii, a raportat duminică presa daneză şi europeană, notează AFP, potrivit Agerpres.

Postul danez de televiziune Danmarks Radio (DR) a indicat că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) s-a conectat la cablurile de telecomunicaţii daneze pentru a spiona responsabili de prim-plan şi oficiali cu rang înalt din Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa.

Pentru a face acest lucru, NSA a beneficiat de colaborarea serviciilor daneze de informaţii militare FE.

DR a dezvăluit aceste informaţii după o anchetă desfăşurată în comun cu canalul suedez SVT, canalul norvegian NRK, canalele germane NDR, WDR şi cotidianul Suddeutsche Zeitung, precum şi cu jurnalul francez Le Monde.

Ministrul danez al apărării, Trine Bramsen, care a fost numită în funcţie în iunie 2019, a fost informată despre caz în august 2020, potrivit DR.

Chestionat de AFP, Ministerul danez al Apărării nu a reacţionat, dar Trine Bransen a declarat pentru DR că “spionajul sistematic de către aliaţi este inacceptabil”.

Cancelarul Angela Merkel, ministrul german de externe din acea perioadă, Frank-Walter Steinmeier, şi liderul opoziţiei de atunci, Peer Steinbruck, se află printre persoanele spionate de NSA, potrivit DR.

NSA a putut accesa mesajele text, apelurile telefonice şi traficul pe internet, inclusiv căutări, chaturi şi servicii de mesagerie, potrivit DR.

Spionajul NSA a fost semnalat într-un raport intern al FE purtând numele de cod “Operaţiunea Dunhammer” şi prezentat conducerii FE în mai 2015, potrivit DR.

DR a declarat că informaţiile sale au fost confirmate de nouă surse care au avut acces la informaţii clasificate ale FE şi a precizat că dezvăluirile au fost confirmate independent de alte câteva surse.

În noiembrie 2020, DR raportase deja că Statele Unite au utilizat cablurile daneze pentru a spiona industria de apărare daneză şi europeană din 2012 până în 2015.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

39 de minute ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

4 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

4 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

4 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More