International

”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei (secretarul general al NATO)

“Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“În ultimele luni, aliaţii NATO nu au oferit sprijinul” pe care l-au promis, a deplâns Jens Stoltenberg, într-un discurs rostit la o ceremonie de premiere la Berlin pe tema legăturilor transatlantice.

“Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige războiul, pentru că un sprijin mai puternic este pe cale”, a adăugat secretarul general al Alianţei.

“Acum este responsabilitatea noastră să transformăm angajamentele (recente occidentale, n.red.) în livrări reale de arme şi muniţii şi să facem acest lucru rapid”, a apreciat el.

Vinerea trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO să livreze arme cât mai curând posibil Ucrainei, care “nu mai poate aştepta” în faţa presiunii ruse. Aliaţii au promis să-şi sporească sprijinul.

Articole recente

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

3 minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

6 minute ago

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

29 de minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

49 de minute ago

UNSAR: Aproximativ 60 de maşini cu asigurare CASCO sunt vandalizate zilnic

Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…

o oră ago

Envisia a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări menite să contribuie la profesionalizarea rolului de membru de CA

În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More