International

Nu vor fi bocanci Bundeswehr pe pământul Ucrainei, spune cancelarul Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a promis armatei şi poporului german că refuzul său de a desfăşura trupe terestre în Ucraina este o “linie roşie” de neclintit, relatează joi dpa, potrivit Agerpres.

“Să fie clar: eu, cancelar al Germaniei, nu voi trimite niciun soldat din armata noastră în Ucraina”, a subliniat Scholz într-un mesaj video difuzat miercuri.

“Aşa rămâne. Soldaţii noştri se pot baza pe asta. Şi dumneavoastră vă puteţi baza pe asta”, a adăugat el.

NATO nu va deveni parte în război, a mai spus cancelarul german. “Aşa va rămâne”, a asigurat Scholz, precizând că Germania este de acord cu aliaţii săi.

“Nu vrem ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să devină un război între Rusia şi NATO”, a insistat el.

Precizările sale vin după ce luni, după o reuniune cu circa 20 de şefi de state la Paris, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că nu exclude o desfăşurare de trupe terestre. Scholz a respins imediat acest lucru, marţi.

S-a convenit de asemenea pentru viitor “că nu vor exista trupe terestre, soldaţi pe teritoriul ucrainean trimişi de state europene sau ale NATO”, a precizat el.

Olaf Scholz a afirmat şi la începutul războiului din Ucraina că trimiterea de trupe terestre este exclusă, în opinia sa, aminteşte dpa.

Germania este în schimb al doilea cel mai important furnizor de arme pentru campania de apărare împotriva Rusiei, după SUA.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More