International

Nuclear: Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a cerut luni Iranului să permită accesul inspectorilor agenţiei ONU

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a cerut luni Teheranului să reconsidere decizia de a refuza accesul principalilor săi inspectori responsabili cu monitorizarea programului nuclear iranian, avertizând că absenţa cooperării riscă să conducă la consecinţe grave, informează AFP, potrivit Agerpres.

AIEA a anunţat sâmbătă că Iranul a retras acreditarea câtorva din experţii săi, decizie pe care Teheranul a luat-o ca răspuns la avertismentul lansat de Statele Unite şi ţările europene din grupul E3 (Franţa, Germania şi Regatul Unit).

“Trebuie să le cerem să anuleze această decizie”, a declarat Rafael Grossi într-un interviu acordat AFP la New York, în marja Adunării Generale a ONU.”Dacă nu cooperează cu AIEA, nu vor obţine ceea ce doresc: asigurările pe care vor să le vadă, confirmarea pe care vor să le vadă, aprobarea comunităţii internaţionale”, a spus el, referindu-se la gesturile de detensionare preconizate să permită o reducere a sancţiunilor împotriva Teheranului.

Tot luni, Franţa, Germania, Regatul Unit şi SUA au cerut Iranului să revină asupra deciziei de a interzice accesul inspectorilor AIEA.

Grossi a deplâns, de asemenea, intensificarea activităţii militare în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de forţele ruse din martie 2022.”Operaţiunile militare sunt în creştere în zonă, inspectorii mei îmi spun că nivelul activităţii militare este palpabil”, a declarat Rafael Grossi pentru AFP.”E zgomotos şi se apropie. Fiecare zi care trece fără un accident nuclear este o zi bună pentru noi”, a spus el. Directorul general al AIEA a subliniat că un atac direct asupra centralei sau o întrerupere a alimentării electrice externe ar putea conduce la un accident nuclear cu consecinţe radiologice.”Aşadar, ceea ce trebuie să facem este să garantăm… că nu va exista o deteriorare profundă a situaţiei”, a spus Grossi.

Referindu-se la recenta călătorie a liderului nord-coreean Kim Jong Un în Rusia şi la întâlnirile acestuia cu preşedintele Vladimir Putin, Rafael Grossi s-a declarat convins că Moscova nu îşi va împărtăşi tehnologiile nucleare cu Phenianul.”Personal, nu am niciun indiciu sau motive să cred că astfel de întâlniri duc la riscuri de proliferare”, a declarat el.

De asemenea, el a promis că AIEA va continua să verifice evacuările de apă din centrala nucleară de la Fukushima, care au stârnit proteste din partea Chinei şi îngrijorare publică. Japonia a început pe 24 august să deverseze în Pacific o parte din cele 1,34 milioane de tone de apă din centrala nucleară avariată. Această cantitate de apă, echivalentă cu 540 de piscine olimpice, a fost folosită pentru răcirea celor trei reactoare care s-au topit în 2011, în timpul uneia dintre cele mai grave dezastre nucleare din istorie. Eliberarea în ocean a fost validată de AIEA, dar lansarea procesului a provocat o criză diplomatică între Japonia şi China, care a suspendat la sfârşitul lunii august toate importurile de produse de mare japoneze.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

4 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More