International

Nuclear iranian: “Un punct de cotitură dificil” (şeful AIEA)

Discuţiile cu Iranul privind programul său nuclear se află într-un “punct de cotitură destul de dificil”, a recunoscut luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), declarând în marja Adunării Generale a ONU, că o soluţie diplomatică este încă posibilă, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Evident, acesta este un punct de cotitură destul de dificil”, a declarat Rafael Grossi într-un interviu acordat AFP, în timp ce Teheranul a ameninţat sâmbătă că va suspenda cooperarea cu agenţia ONU dacă sancţiunile europene vor fi reimpuse.

“Ceea ce este important este să continue comunicarea”, a spus el, anunţând o întâlnire cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, luni.

Şi alte întâlniri vor avea loc “poate în cursul săptămânii”, a adăugat el.

În cursul reuniunii de luni, ministrul iranian de externe l-a asigurat de “bunăvoinţa şi abordarea responsabilă a Iranului”, conform unui comunicat publicat după întâlnire.

“Orice progres în acest domeniu depinde de responsabilitatea celorlalte părţi”, a subliniat el, îndemnând europenii să pună capăt “cererilor excesive” şi “utilizării abuzive a Consiliului de Securitate pentru a exercita presiuni asupra Iranului”.

Vineri, Consiliul de Securitate al ONU a dat undă verde reimpunerii sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului care urmează să intre în vigoare duminică, în absenţa unui acord de reglementare a programului nuclear al Republicii Islamice.

Trioul E3, compus din Germania, Franţa şi Regatul Unit, a acuzat Iranul că nu îndeplineşte condiţiile care ar fi permis prelungirea acordului de relaxare a sancţiunilor semnat în 2015.

La rândul său, Iranul a denunţat presiuni politice.

Rafael Grossi a subliniat că nu este “nici optimist, nici pesimist”, dar a menţionat că nu au fost întrerupte canalele de comunicare.

“Sper cu adevărat, şi cred că nu se poate exclude, că putem totuşi găsi un acord”, a spus el.

La rândul său, şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a subliniat că este pregătită “pentru orice discuţii” şi “soluţii diplomatice”.

Întrebată într-o conferinţă de presă despre şansele unui compromis până sâmbătă, ea a răspuns că “este greu de spus”.

“Sunt cu adevărat dispusă să explorez modalităţile de a găsi o soluţie diplomatică”, a spus ea, menţionând, însă, că timpul este “limitat”.

O reuniune este programată pentru începutul acestei săptămâni între grupul E3, Kaja Kallas, şi omologul lor iranian.

Şeful AIEA a subliniat, de asemenea, necesitatea de a “naviga cu prudenţă” şi de a evita consideraţiile politice cu scopul de a menţine o formă de cooperare cu Teheranul şi a evita astfel un scenariu şi mai complicat, care ar fi retragerea Iranului din Tratatul de neproliferare nucleară.

“Desigur, unii vor spune că se pierde timpul, dar eu nu aparţin acestei sfere. Acesta este domeniul interpretării politice”, a spus el.

Articole recente

Kelemen Hunor: Ne aşteaptă o iarnă grea. Trebuie să spunem, nu avem voie să minţim

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că pe români îi aşteaptă ”o iarnă grea”, iar politicienii…

31 de minute ago

Egiptul va găzdui o conferinţă privind reconstrucţia Fâşiei Gaza după introducerea unui armistiţiu

Prim-ministrul egiptean Mustafa Madbouly a anunţat luni că ţara sa va găzdui o conferinţă privind…

35 de minute ago

Nuclear iranian: “Un punct de cotitură dificil” (şeful AIEA)

Discuţiile cu Iranul privind programul său nuclear se află într-un "punct de cotitură destul de…

37 de minute ago

Canada consideră “necesară” recunoaşterea statului palestinian fără să îşi facă “iluzii” (Carney)

Premierul canadian Mark Carney a afirmat luni că "nu îşi face nicio iluzie" cu privire…

39 de minute ago

Trump face o legătură între paracetamol şi autism, în ciuda îndoielilor oamenilor de ştiinţă

Preşedintele american Donald Trump a sfătuit insistent luni femeile însărcinate să nu ia paracetamol (Tylenol…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More