Burse/Investitii

Nuclearelectrica a înregistrat un profit net de 1,01 miliarde lei, în 2021, în urcare cu 45,5%

Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat  un profit net de 1,01 miliarde lei, în 2021, în urcare cu 45,5% față de anul precedent, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Compania a raportat venituri din exploatare de 3,2 miliarde lei, în ucare cu 28,1%, la o producție de 10.377 GWh, în scădere cu 1,7%.

Compania Naţională “Nuclearelectrica” SA este societatea naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei din România, statul deţinând 82,49% din acţiuni şi alţi acţionari, 17,50%, după listarea societăţii la bursă în 2013.

Nuclearelectrica deţine Sucursala CNE Cernavodă, care operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear, şi se află în proces de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Societatea deţine un rol major la nivel naţional, contribuind cu aproximativ 18-20% energie nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat, în Adunarea Generală de miercuri, decizia de investiţie în proiectul retehnologizării Unităţii 1 CNE Cernavodă.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More