Burse/Investitii

Nuclearelectrica a obținut un profit net de 1,28 miliarde lei, în semestrul I, în creștere cu 5,6%

Nuclearelectrica (SNN) a obținut un profit net de 1,28 miliarde lei, în perioada de 6 luni incheiata la 30 iunie 2023, în creștere cu 5.6% comparativ cu perioada similară din 2022, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Profitul operational (EBITDA) a scazut cu 4,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent, semnificativ influentat de cresterea cheltuielii cu contributia la fondul de tranzitie energetica datorat pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 care a fost cu 149,5% mai mare fata de impozitul pe venitul suplimentar datorat pentru perioada similara a anului anterior.

Veniturile din exploatare au crescut cu 20,4% sustinuta de cresterea cu 19,8% a veniturilor din vanzarea energiei electrice. Aceasta crestere este determinata de cresterea cu 21,5% a pretului mediu ponderat, inclusiv Tg, al energiei electrice vanduta in semestrul I 2023 fata de pretul mediu ponderat din aceeasi perioada a anului 2022, in conditiile vanzarii unei cantitati totale de energie electrica similara (-1,3%).

Fata de aceeasi perioada a anului anterior, pricipala schimbare aparuta in mixul de vanzari o reprezinta introducerea Mecanismului de achizitie centralizata de energie electrica (“MACEE”), instituit prin OUG nr. 153/2022 pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025, la care SNN participa in calitate de producator. OPCOM S.A., achizitor unic, conform art. 2 si art. 3 alin. (2) din OUG nr. 153/2022, cumpara energia electrica de la producatori la pretul de 450 lei/MWh si o vinde cumparatorilor la acelasi pret. In semestrul I 2023, SNN a vandut prin MACEE cantitatea de 2.107.985 MWh la pretul de 450 lei/MWh, ceea ce reprezinta 42,52% din totalul energiei electrice vandute in perioada.

Cantitatea de energie electrica vanduta pe piata concurentiala a contractelor bilaterale a scazut cu 48,7%, reprezentand 43,32% din total cantitate vanduta, iar pretul mediu de vanzare pe aceasta piata a fost mai mare cu 108,5% (pret fara Tg).
Cantitatea de energie electrica vanduta de SNN pe piata spot (PZU si PI) in semestrul I 2023 a scazut cu 16,4%, reprezentand 13,81 % din total cantitate vanduta, iar pret mediu de vanzare pe aceasta piata a fost mai mic cu 48,5% (pret fara Tg).

Cheltuiala cu contributia la fondul de tranzitie energetica / impozitul pe venitul
suplimentar, in valoare de 1.461.691 mii lei datorat pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023, a crescut cu 149,5% (semestrul I 2022: 585.811 mii lei), ca urmare a schimbarilor aparute in metodologia de calcul si cresterea bazei de calcul, reprezentand veniturile din vanzarea energiei electrice, mai mari in semestrul I 2023 fata de semestrul I 2022.

Cheltuielile din exploatare, mai putin deprecierea si amortizarea si cheltuieli cu
contributia la Fondul de tranzitie energetica / impozitul pe venitul suplimentar, au scazut cu 18,4% in cursul semestrului I 2023, fata de aceeasi perioada a anului 2022.

Aceasta scadere este determinata de scaderea cheltuielilor privind energia electrica achizitionata, cantitatea de energie electrica cumparata in semestrul I 2023 a scazut cu 94,4% fata de perioada similara a anului anterior.

Productia bruta de energie electrica a celor doua unitati operationale ale CNE Cernavoda a fost de 5.344.882 MWh in semestrul I 2023 (din care 2.346.037 MWh in trimestrul II 2023); din aceasta productie bruta, consumul propriu tehnologic al Unitatilor in timpul functionarii, precum si in timpul opririlor asigurat din productie proprie, a fost de 424 mii MWh in semestrul I 2023 (din care 195 mii MWh in trimestrul II 2023).

Astfel, energia electrica produsa si livrata in Sistemul Energetic National (“SEN”) a fost de 4.920.140 MWh in semestrul I 2023, fata de aceeasi perioada a anului 2022 (4.779.204 MWh), reprezentand o crestere de 2,9%. In trimestrul II 2023 cantitatea de energie electrica produsa si livrata in SEN a fost de 2.150.500 MWh, in crestere cu 8,1% fata de nivelul inregistrat in trimestrul II 2022 de 1.989.873 MWh.

Programul de productie de energie electrica neta aprobat de Consiliul de Administratie pentru anul 2023 (revizie martie 2023) a avut in vedere o cantitate de 10.218.912 MWh, iar pentru semestrul I 2023, a avut in vedere o cantitate de 4.829.947 MWh, fiind realizat in proportie de 101,9%; pentru trimestrul II 2023, a avut in vedere o cantitate de 2.087.527 MWh, fiind realizat in proportie de 103%.

In semestrul I 2023 s-au realizat investitii in valoare de 371.424 mii RON (27,6% din total program investitii pentru anul 2023).

Statul român deține 82% din Nuclearelectrica, prin Ministerul Energiei.

Articole recente

Donald Trump anunţă un acord comercial cu SUA – Coreea de Sud care prevede taxe vamale de 15%

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…

3 minute ago

UE va plăti 750 miliarde de dolari pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari şi tehnologii de vârf din SUA

Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…

7 minute ago

Bitdefender: Camere de supraveghere vândute în România, expuse unor breşe grave de securitate

Bitdefender avertizează asupra unor vulnerabilităţi grave în firmware-ul camerelor de supraveghere Dahua Hero C1 (DH-H4C),…

11 minute ago

DNSC avertizează cu privire la activităţile recente ale grupării Scattered Spider

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la activităţile recente ale grupării Scattered…

13 minute ago

Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas demisioneazã în urma unei anchete pentru delicte financiare

Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas a anunțat joi că demisionează, în condițiile în care o anchetă…

16 minute ago

Cornel Grama: Declarația unica pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE VA DEPUNE DE SALARIAT pentru ei

Declarația unică pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE…

19 minute ago

This website uses cookies.

Read More