Energie

Nuclearelectrica: Romeo Urjan va fi directorul Sucursalei CNE Cernavodă, iar funcția de Director de Securitate Nucleară din cadrul SNN va fi ocupată de Valentin Ovidiu Nae

Societatea Naționala Nuclearelectrica S.A. (“SNN”) informează actionarii și investitorii că, în perioada următoare, va implementa schimbări în conducerea companiei.

Astfel, funcția de Director al Sucursalei CNE Cernavodă va fi ocupată de Dl. Romeo Urjan, iar funcția de Director de Securitate Nucleară din cadrul SNN va fi ocupată de Dl. Valentin Ovidiu Nae, actualul Director al Sucursalei CNE Cernavodă, ambele posturi fiind ocupate în baza unui Contract Individual de Muncă, potrivit structurii organizatorice a SNN.

Schimbarea are în vedere calibrarea organizațională a funcțiilor critice de management și securitate nucleară în mod optim, pentru operarea curentă a CNE Cernavodă, continuarea dezvoltării proiectelor de investiții ale SNN, prin utilizarea expertizei domnilor Romeo Urjan și Valentin Ovidiu Nae.

Dl. Urjan are peste 30 de ani experiență în industria nucleară, incluzând operarea centralelor nucleare, construcție și punere în funcțiune, securitate nucleară și pregătire personal.

Dl. Urjan a fost Directorul de Producție al Centralei Nucleare de la Cernavodă până în anul 2002, iar ulterior a deținut diferite poziții de management în operare, pregătire și control lucrări la centrală nucleară Ontario Power Generation din Canada, din anul 2002 până în anul 2015. În cadrul SNN, Dl. Romeo Urjan a deținut funcția de Director General Adjunct Operațiuni, fiind în prezent Directorul Direcției Tehnice și Securitate Nucleară.

Dl. Romeo Urjan este absolvent al Universității Politehnică București și deține un MBA de la Open University Business School din Marea Britanie.

Dl. Valentin Ovidiu Nae are o experiență de 35 de ani în cadrul Sucursalei CNE Cernavodă și  expertiză acumulată în cadrul misiunilor de experți internaționali la care a participat, în cadrul WANO, contribuția să în echipa managerială a SNN fiind demonstrată în practică de rezultatele excepționale în operare obținute de CNE Cernavodă.

De-a lungul timpului, Dl. Valentin Ovidiu Nae a deținut funcții de operare și conducere, fiind șeful secției control radiații, inginer operare principal specialist, operator camera de comandă, dispecer șef de tură Unitatea 1, Inginer Șef în cadrul Departamentului Sisteme de Proces, Director Operațiuni în cadrul SNN. Din 19.10.2020, deține funcția de Director al Sucursalei CNE Cernavodă, fiind responsabil pentru coordonarea activității de producție și a funcțiilor de securitate nucleară.

 

Articole recente

Polithink a lansat Statecraft Lab cu o dezbatere despre digitalizare și politica externă a României

Un sondaj prezentat de Polithink arată că românii vor mai mult Vest, mai multă digitalizare…

3 minute ago

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

34 de minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

2 ore ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

3 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More