International

Numărul 2 al Trezoreriei SUA îşi părăseşte funcţia la cinci luni de la preluarea funcţiei

Numărul 2 al Trezoreriei SUA, Michael Faulkender, îşi părăseşte funcţia, a anunţat vineri administraţia, fără a preciza motivele plecării sale, la cinci luni de la preluarea funcţiei. Într-un comunicat transmis AFP, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, „îi mulţumeşte secretarului adjunct pentru devotamentul şi serviciile sale”, potrivit News.ro.

Numirea acestui economist fusese confirmată de Senat la sfârşitul lunii martie.

Trezoreria SUA, unde oficialul lucrase deja în timpul primului mandat al lui Donald Trump, nu a precizat motivele plecării sale. Potrivit lui Scott Bessent, Michael Faulkender „a jucat un rol esenţial în supravegherea operaţiunilor Departamentului Trezoreriei americane şi în punerea în aplicare a programului economic îndrăzneţ al preşedintelui Trump”.

La momentul numirii sale, Donald Trump l-a lăudat ca fiind „un eminent economist şi decident politic care va duce mai departe programul America First”.

„El îl va ajuta (…) pe Scott Bessent să inaugureze o nouă epocă de aur pentru Statele Unite, declanşând un mare boom economic pentru toţi americanii”, a adăugat el.

La începutul lunii, un alt înalt funcţionar şi-a părăsit funcţia la Trezorerie (echivalentul unui minister al finanţelor – n.r.), de data aceasta din cadrul direcţiei serviciilor fiscale: Billy Long a explicat pe X că Donald Trump doreşte ca el să devină ambasador în Islanda.

Articole recente

Numărul 2 al Trezoreriei SUA îşi părăseşte funcţia la cinci luni de la preluarea funcţiei

Numărul 2 al Trezoreriei SUA, Michael Faulkender, îşi părăseşte funcţia, a anunţat vineri administraţia, fără…

1 minut ago

Şeful diplomaţiei britanice a primit un avertisment pentru pescuit ilegal împreună cu vicepreşedintele SUA

Ministrul britanic de externe, David Lammy, a mers la pescuit cu vicepreşedintele SUA, JD Vance,…

12 minute ago

Şeful Fed, Jerome Powell, semnalează că ar putea fi justificate reduceri de dobândă, dar banca centrală ”procedează cu prudenţă”

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a transmis vineri că actualele condiţii economice ”ar putea justifica”…

12 minute ago

Ministrul olandez de externe demisionează, după ce guvernul său a respins sancţiunile contra Israelului

Ministrul olandez de externe, Caspar Veldkamp, a demisionat vineri, după ce nu a reuşit la…

18 minute ago

BVB – Vești bune pentru piața locală de capital: toate companiile românești incluse în indicii FTSE Global All Cap își mențin prezența în acești indici

Toate companiile românești incluse în indicii FTSE Global All Cap își mențin prezența în acești…

9 ore ago

Trump afirmă că Intel a acceptat un acord prin care SUA va prelua 10% din acțiunile companiei

Guvernul SUA va prelua o participație de 10% în Intel (INTC.O) în cadrul unui acord…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More