Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Numirea, vineri, a unui procuror special pentru a-l ancheta pe Hunter Biden va face ca investigaţia penală asupra fiului preşedintelui să arunce o umbră asupra campaniei pentru realegere a tatălui său, relatează sâmbătă Reuters, potrivit Agerpres.
Noul rol al procurorului din Delaware David Weiss, anunţat vineri, l-ar putea forţa pe Joe Biden să se confrunte cu titluri de primă pagină neplăcute şi să-l distragă de la campania sa, în condiţiile în care ar prefera să vorbească despre refacerea economiei sau legislaţia promovată de el, susţin surse cu vechime din Partidul Democrat.
“Va avea un impact destul de important asupra realegerii. Se confruntă cu riscul ca atenţia să fie abătută constant de la mesajul transmis. De fiecare dată când cineva este chemat în faţa unui mare juriu sau citat de instanţă, presa va întreba despre acest lucru. Biden vrea să vorbească despre economie, arme, securitate naţională şi va putea mai puţin să facă acest lucru”, a declarat un democrat cu vechime în partid.
Democraţii se tem, de asemenea, că investigaţia procurorului special ar putea lua amploare.
“Procurorii speciali găsesc mereu lucruri la care nu se aşteaptă. (Ancheta asupra fostului preşedinte Bill Clinton) a început ca o investigaţie asupra unui contract imobiliar încheiat de el şi de Hillary când era guvernator şi a ajuns la Monica Lewinsky”, a mai spus acest democrat.
Echipa de campanie a lui Biden nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta aceste afirmaţii.
Hunter Biden a pledat în luna iulie nevinovat la acuzaţia că nu a plătit taxe de peste 100.000 de dolari pentru un venit de peste 1,5 milioane de dolari în 2017 şi 2018. El nu a pledat încă într-un caz separat în care este acuzat că deţinea ilegal o armă de foc în timp ce se droga, care este o infracţiune.
Liderii democraţilor sperau că un acord între Hunter Biden şi Weiss i-ar permite preşedintelui să treacă peste problemele legale ale fiului său, trimiţând chestiunea la comisia de anchetă din Congresul SUA condusă de republicani.
Un judecător federal a refuzat să accepte acordul propus şi Weiss a declarat vineri că de atunci convorbirile între cele două părţi au încetat.
Un potenţial proces face să apară posibilitatea unui spectacol fără precedent în istoria SUA: fiul unui preşedinte în exerciţiu urmărit penal în timp ce tatăl său e în campanie pentru realegere, cel mai probabil împotriva lui Donald Trump, care se va confrunta şi el în curând cu trei procese penale.
Republicanii l-au acuzat pe Joe Biden că profită de pe urma afacerilor fiului său în Ucraina şi China, deşi nu au produs până acum dovezi privind vreo ilegalitate comisă, notează Reuters.
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a declarat în luna iulie că forul legislativ ar putea lansa în toamnă o anchetă pentru suspendare.
Jumătate dintre americani cred că Hunter Biden a beneficiat de tratament preferenţial din partea procurorilor care au încercat să ajungă la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu el, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos din iunie, înainte ca înţelegerea să cadă.
Activele fondurilor deschise de investiții au depășit pragul de 30 milirde de lei, la finalul…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre o majorare a TVA, că nu există această…
Premierul Ilie Bolojan declară că alegerile pentru Primăria Capitalei ar urma să aibă loc în…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…
În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…
Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…
This website uses cookies.
Read More