International

Numirea unei americance într-un post cheie al Comisiei Europene provoacă reacţii critice în Franţa

Numirea unei americance, care a activat în trecut în administraţia lui Barack Obama, într-un post cheie al Comisiei Europene legat de reglementarea activităţii giganţilor americani ai tehnologiei provoacă reacţii aprinse în Franţa, relatează joi AFP, potrivit Agerpres.

Executivul european a anunţat marţi că Fiona Scott Morton, profesoară de economie la universitatea din Yale, a fost aleasă noua economistă şefă a Direcţiei generale de concurenţă. Acest serviciu are drept sarcină să vegheze la buna funcţionare a concurenţei în UE şi să ancheteze în special asupra abuzurilor giganţilor din domeniul digital care au dus la amenzi record în ultimii ani.

Informaţia a provocat indignarea clasei politice franceze, pe întreg eşichierul politic.

Aleşii francezi au criticat fostele funcţii exercitate de Fiona Scott Morton, precum cea de responsabilă pentru analiză economică a diviziei antitrust a Ministerului american al Justiţiei, între mai 2011 şi decembrie 2012, sau de consultantă pentru marile grupuri tehnologice precum Apple sau Microsoft.

Numirea intervine într-un moment în care UE trebuie să aplice noi legislaţii ambiţioase pentru a reglementa acest sector şi alimentează criticile împotriva preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen, considerată foarte atlantistă.

“Să recrutezi o lobbyistă americană a GAFAM (acronim care desemnează primele cinci companii americane din domeniul tehnologiei – Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft) într-un moment în care Europa se decide să le limiteze puterile, este o ironie. Această numire este în cel mai bun caz stângace, în cel mai grav periculoasă. În orice caz, Comisia trebuie să renunţe la ea”, a declarat pentru AFP eurodeputatul Geoffroy Didier (Les Républicains).

“La Bruxelles, atunci când un lobbyist iese pe uşă, el revine pe fereastră”, a mai spus el.

Deputatul pentru Paris din formaţiunea preşedintelui Emmanuel Macron Benjamin Haddad a criticat “o decizie inexplicabilă”. “Niciun cetăţean european nu avea competenţele necesare?”, s-a întrebat el pe Twitter.

“Naufragiu al pretinsei ‘suveranităţi europene’ şi anexarea continentului nostru de către nord-americani. Este frumoasă Europa lor!”, a afirmat Jean-Luc Mélenchon (stânga radicală).

Liderul formaţiunii Franţa nesupusă (France insoumise) a criticat-o pe Ursula von der Leyen, căreia i-a reproşat că a numit o americancă într-un “post cheie al politicii industriale europene”.

Acelaşi ton este folosit de extrema dreaptă. “UE nu se mai ascunde că este o colonie a Washingtonului”, a declarat Florian Philippot, preşedinte al formaţiunii Patriotes.

“Am muncit susţinut pentru a reglementa GAFAM, dar nu pentru a încredinţa aplicarea acestor reguli unui lobbyist de-al lor. În niciun caz”, a afirmat eurodeputatul de centru-stânga Raphael Glucksmann.

Ecologistul Claude Gruffat a estimat la rândul său că această numire este echivalentă cu a aduce “un lup la stână”.

Articole recente

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

15 minute ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

16 minute ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

19 minute ago

Chiriţoiu: Suprareglementarea este o problemă mare în România; facem lucrurile mai complicate decât ar cere UE

Suprareglementarea este o problemă mare în România şi aş spune că suntem mai catolici decât…

34 de minute ago

Creștere de 18% a primelor brute subscrise de UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață

UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață au înregistrat în primul semestru al anului 2025…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More