International

O comisie a Senatului SUA va audia reprezentanţii a patru companii cu privire la utilizarea de semiconductori americani în armele ruseşti

Subcomisia permanentă pentru investigaţii a Senatului SUA a anunţat joi că va organiza o audiere cu reprezentanţii a patru companii cu privire la utilizarea semiconductorilor de fabricaţie americană în armele ruseşti desfăşurate în războiul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Senatorul Richard Blumenthal, un democrat care conduce comisia, a anunţat că audierea stabilită pentru marţi va include declaraţii din partea directorilor Analog Devices, Advanced Micro Devices, Intel şi Texas Instruments.

Comisia a spus că ”produsele companiilor au apărut în mod constant în armele ruseşti recuperate.

Audierea va verifica conformitatea companiilor cu controalele la export destinate să blocheze accesul Rusiei la tehnologia americană”.

Intel a refuzat să comenteze. Celelalte trei companii nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Companiile vor fi reprezentate la audieri de vicepreşedinţi care supraveghează problemele de conformitate comercială.

Blumenthal a declarat în februarie, la o audiere, că producătorii de semiconductori din SUA ar trebui să facă mai mult pentru a preveni ca cipurile lor să intre ilegal în componenţa echipamentelor folosite de armata rusă.

Informaţiile au arătat că cipuri de origine americană şi alte tehnologii continuă să fie găsite într-o gamă largă de echipamente ruseşti pe câmpul de luptă din Ucraina, de la drone şi radiouri până la rachete şi vehicule blindate, în ciuda controalelor stricte ale exporturilor din SUA impuse în 2022, după invazia Rusiei în Ucraina.

Datele preliminare arată creşteri semnificative, din 2021, ale exporturilor către ţările pe care Rusia le poate folosi pentru a se sustrage de la control, potrivit unui memoriu al Senatului publicat în februarie.

Intel a declarat în februarie că contractele sale cer clienţilor şi distribuitorilor să respecte reglementările şi că lucrează pentru a urmări şi a atenua potenţialele probleme ale distribuitorilor.

Tot în februarie, AMD a declarat că ”salută consolidarea parteneriatelor public/privat pentru a combate deturnarea ilegală de produse”.

Texas Instruments a declarat că investeşte ”timp şi resurse semnificative” pentru a-şi păstra cipurile ”în afara mâinilor actorilor răi”, în timp ce Analog Devices a declarat că a luat ”măsuri semnificative şi proactive pentru a atenua riscurile pieţei gri”.

Articole recente

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 minute ago

Ucraina a atacat conducta de petrol Druzhba din regiunea Bryansk, provocând „daune extinse prin incendiu”

Ucraina a atacat conducta de petrol Druzhba din regiunea Bryansk din Rusia, provocând „daune extinse…

6 minute ago

Prim-ministrul japonez Ishiba demisionează după o serie de înfrângeri electorale dureroase

Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba a declarat duminică că a decis să demisioneze, inaugurând o perioadă…

9 minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Simion, discurs de la tribuna Parlamentului, deşi anunţase că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe

Preşedintele AUR, George Simion, care anunţa că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe…

17 minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Bolojan: Nu mai blocaţi munca Guvernului cu moţiuni de tip Caţavencu; Moţiunea de cenzură pe sănătate – plină de contradicţii – video

Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică, în plenul Parlamentului, că, azi, clasa politică se va…

20 de minute ago

Parlament-moțiune de cenzură/Grindeanu: PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuzăm haosul

PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuză haosul, a declarat, duminică, în Parlament,…

25 de minute ago

This website uses cookies.

Read More