Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto: pixabay.com
Comisia pentru forţele armate a Senatului american a aprobat o asistenţă de securitate în valoare de 500 milioane de dolari pentru Ucraina, ca parte a proiectului său la Legea de autorizare a apărării naţionale (NDAA) pentru anul fiscal 2026, transmite vineri Reuters, potrivit Agerpres.
NDAA este un proiect de lege anual care autorizează nivelurile de finanţare a armatei americane.
El asigură că forţele armate americane dispun de resursele financiare necesare pentru a-şi îndeplini misiunile, şi este urmărit îndeaproape de producători de armamente precum Lockheed Martin Corp. şi Boeing Co.
NDAA, adoptat de Comisia pentru servicii armate a Senatului cu un scor de 26-1, include o prevedere de prelungire a Iniţiativei de asistenţă de securitate pentru Ucraina până în 2028, majorând finanţarea autorizată de la 300 milioane de dolari la 500 milioane de dolari.
Pe de altă parte, proiectul de lege respinge o solicitare controversată formulată în cererea bugetară din iunie a preşedintelui Donald Trump de retragere din uz a flotei de avioane A-10 a Forţelor Aeriene. NDAA prevede ca inventarul de A-10 să nu scadă sub 103 avioane în anul fiscal 2026, pentru a se asigura continuarea operaţiunilor cu aceste aeronave de sprijin aerian apropiat.
Proiectul de lege urmează să parcurgă procesul legislativ în lunile următoare. Camera Reprezentanţilor a menţinut, în versiunea sa, sprijinul pentru Ucraina la 300 milioane de dolari.
NDAA sprijină o finanţare totală de 925 miliarde de dolari pentru apărarea naţională, din care 878,7 miliarde alocate Departamentului Apărării şi 35,2 miliarde pentru Departamentul Energiei. Proiectul permite, de asemenea, până la 6 miliarde ca autoritate generală de transfer pentru nevoi neprevăzute şi prioritare.
În plus faţă de Ucraina, NDAA abordează diverse provocări de securitate globale, inclusiv ameninţări din partea Chinei, Iranului şi Coreei de Nord, şi subliniază necesitatea unor progrese tehnologice în domenii ca inteligenţa artificială, tehnologia fără pilot şi arme hipersonice pentru a menţine superioritatea militară a Statelor Unite.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More