International

O delegaţie a Congresului SUA a sosit în Taiwan la câteva zile după vizita lui Pelosi

Cinci parlamentari americani au sosit duminică la Taipei într-o vizită surpriză, pe fondul escaladării tensiunilor în strâmtoarea Taiwan, după o călătorie efectuată la începutul acestei luni de Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, informează DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit Institutului American din Taiwan (AIT), care acţionează ca ambasadă de facto a SUA, vizita de două zile face parte dintr-o călătorie mai amplă în regiunea Indo-Pacific. Discuţiile urmează să se concentreze, printre altele, asupra securităţii regionale, comerţului şi investiţiilor.

Ministerul taiwanez de externe a salutat vizita, precizând că delegaţia se va întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen şi cu ministrul de externe Joseph Wu.

Delegaţia parlamentară americană reprezintă atât Partidul Republican, cât şi Partidul Democrat şi este formată din Ed Markey, senator, şi John Garamendi, Alan Lowenthal, Don Beyer şi Aumua Amata Coleman Radewagen, membri ai Camerei Reprezentanţilor.

China a sporit presiunea asupra Taiwanului, atât din punct de vedere militar, cât şi economic, după o vizită de 19 ore a lui Pelosi la Taipei, pe 2-3 august.

Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră că insula face parte din teritoriul său. În 1979, Washingtonul a întrerupt în mod oficial legăturile diplomatice cu Taipei şi a stabilit relaţii cu Beijingul, scrie DPA.

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

o oră ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

o oră ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

2 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More