International

O dronă ce s-a prăbuşit în Croaţia a survolat Ungaria şi România, venind dinspre Ucraina, afirmă premierul croat

O dronă militară de producţie rusească şi aflată probabil în dotarea armatei ucrainene s-a prăbuşit joi seară într-un parc al capitalei croate Zagreb, după ce survolat România şi Ungaria, a declarat vineri premierul croat Andrej Plenkovic, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Aparatul militar fără pilot care s-a prăbuşit ieri (joi – n.r.) este (…), conform informaţiilor de care dispunem, de producţie rusească. Nu ştim deocamdată dacă aparţine armatei ruse sau ucrainene”, a spus Plenkovic în faţa presei în Franţa, unde participă la summitul UE.

Drona ”a pătruns în Croaţia venind dinspre Ungaria, şi, potrivit premierului (ungar, Viktor) Orban, a intrat în Ungaria venind dinspre România”, a adăugat premierul croat.

Capitala Croaţiei se află la circa 550 de kilometri în linie dreaptă de cea mai apropiată frontieră a Ucrainei, ţară confruntată din 24 februarie cu invazia declanşată de Rusia. Conform Ministerului croat al Apărării, drona a intrat în spaţiul aerian al Croaţiei prin partea de est a ţării, zburând cu o viteză de circa 700 de kilometri pe oră, la o altitudine de circa 1.300 de metri.

”De ce s-a întâmplat acest lucru, dacă este vorba despre o eroare sau o pierdere a controlului, nu o putem spune cu certitudine în acest moment”, a mai afirmat premierul croat.

Potrivit presei locale, care citează un expert militar, drona pare fi de tipul Tupolev Tu-141 şi aparţine armatei ucrainene. Această dronă de recunoaştere de fabricaţie sovietică a fost modernizată de Ucraina şi folosită începând cu anul 2014. Drona este telecomandată şi aterizează cu ajutorul unor paraşute.

Potrivit şefului Statului Major al armatei croate, Rober Hranj, este vorba despre un ”incident foarte serios” şi investigaţia continuă.

Articole recente

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

15 minute ago

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

4 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

4 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

4 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More