Categories: Fără categorie

O fabrică din Cisnădie a început producţia de măşti; Spitalul Judeţean a dat prima comandă

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a comandat, miercuri, câteva mii de măşti de protecţie de la o fabrică din Cisnădie şi halate şi capişoane de la o fabrică din Mârşa, recunoscută pentru producţia de steaguri, a declarat, pentru Agerpres, directorul unităţii medicale, Cornel Benchea.

“Acum am semnat o comandă să ne facă câteva mii de bucăţi cum sunt şi pe urmă le testăm. De ieri au făcut prima serie”, a spus Cornel Benchea.

Şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a confirmat că fabrica din Cisnădie a început, de marţi, producţia de măşti.

“Astăzi s-au produs primele 5.000 de măşti în România. Colaborăm de mulţi ani cu cei de la Coramed, de lângă Sibiu. Am lucrat pentru prima dată cu ei în Franţa (…). Am dat libertate totală spitalelor să-şi activeze reţelele proprii de distribuţie. Noi le dăm fonduri suplimentare”, a spus Victor Costache marţi seara, la Antena 3.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi directorul SCJU au precizat, pentru Agerpres, că fabrica de steaguri de la Mârşa a început să producă materiale de protecţie pentru personalul medical.

“Ei pot să facă pelerine şi capişoane. Ei nu pot face măşti, nu pentru prima linie, dar pot fi folosite de celălalt personal. Le-am dat şi lor să facă ceva, dar nu pentru ATI, Infecţioase, Urgenţă. Le vedem după ce ne vin”, a explicat Cornel Benchea, referindu-se la producţia de la Mârşa.

Potrivit acestuia, în urmă cu câţiva ani, la Cisnădie s-au mai produs măşti de protecţie pentru spitale, dar acestea erau mai scumpe decât cele importate din China. 

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

6 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

7 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

7 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More