Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzO fostă ministră croată, Gabrijela Zalac, a fost condamnată marţi la şapte luni de închisoare pentru că a achitat cheltuieli private la restaurant folosind fonduri europene, a anunţat marţi Biroul Procurorului Public European (EPPO, Parchetul European), informează AFP.
Gabrijela Zalac, care a pledat vinovată, a condus între 2016 şi 2019 Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Fondurilor Europene, într-un guvern dominat de partidul său, Uniunea Democrată Croată (HDZ).
Ea a fost destituită din funcţia de ministru în timpul unei remanieri efectuate de premierul Andrej Plenkovic.
Judecată în faţa unui tribunal din Zagreb, Gabrijela Zalac (46 de ani) a fost găsită vinovată de abuz de putere şi abuz de autoritate, arată comunicatul EPPO.
În timpul mandatului său, ea a plătit de cel puţin nouă ori ”parţial cheltuieli private la restaurant cu bugetul oficial pentru cheltuieli de reprezentare al cabinetului său”.
Fosta ministră a produs astfel o pagubă de aproape 10.000 euro, în principal în detrimentul Uniunii Europene, dar şi al statului croat.
Acesta este al doilea verdict pentru corupţie în legătură cu fonduri europene.
În luna iunie, Zalac a fost condamnată de un tribunal din capitala croată la doi ani de închisoare, într-un caz de achiziţii de echipament informatic pentru ministerul său.
Ea a pledat vinovată în acest dosar şi a acceptat să plătească 200.000 de euro drept compensaţii parţiale pentru pagubele create. Membră a Uniunii Europene din 2013, Croaţia încă luptă împotriva corupţiei endemice, fenomen în continuare prezent în pofida angajamentelor asumate de Zagreb la momentul aderării la blocul comunitar.
Biroul Procurorului Public European este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene, cum ar fi fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro.
Fiecare stat participant are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-şef european, funcţie deţinută în prezent de procuroarea română Laura Codruţa Kovesi. De asemenea, fiecare stat participant are cel puţin doi procurori europeni delegaţi, care conduc investigaţii în ţara lor.
Premierul Ilie Bolojan a reiterat, marți, necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea posturilor ocupate din…
Nu mai puțin de șase candidați ai partidului german de extremă dreapta AfD au decedat…
Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va suspenda producţia din data de 5 septembrie, pe fondul preţurilor ridicate…
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii mun. Cahul, desfășoară…
Premier Energy Group, un furnizor cheie de energie în Europa de Sud-Est, listat pe Piața…
O fostă ministră croată, Gabrijela Zalac, a fost condamnată marţi la şapte luni de închisoare…
This website uses cookies.
Read More