Update articol:

O navă cu ajutor umanitar se apropie de Gaza, în pofida blocadei israeliene

Mișcarea pro-palestiniană ‘Flotila pentru libertate’ a anunțat sâmbătă că nava sa ce transportă ajutor umanitar pentru Fâșia Gaza se apropie de coastele enclavei palestiniene, cu intenția de a acosta duminică dimineață, în pofida blocadei impuse de Israel, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Nava, numită Handala, a reușit să se apropie de Gaza mai mult decât un alt vas, Madleen, interceptat în urmă cu șase săptămâni, și se găsea sâmbătă la 194 km de destinație, au indicat organizatorii.

La bordul său, 19 activiști de diverse naționalități, printre care două parlamentare din partidul francez de stânga radicală Franța Nesupusă, Gabrielle Cathala și Emma Fourreau, precum și doi jurnaliști.

Nava a plecat în 13 iulie din portul italian Siracuza, din Sicilia. Marina israeliană a precizat că nu îi va permite navei să atingă teritoriul palestinian asediat.

”Armata israeliană aplică blocada maritimă legală de securitate asupra Fâșiei Gaza și este pregătită pentru diverse scenarii, pe care le va pune în aplicare în conformitate cu directivele la nivel politic”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt militar israelian.

Vasul transportă medicamente, condimente alimentare, echipamente pentru copii și material medical.

Echipajul navei Handala a indicat pe X că va începe o grevă a foamei dacă vasul va fi interceptat de armata israeliană și pasagerii săi reținuți.

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (17/10/2025)

Perioada inchisa 19.10.2025-17.11.2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/10/2025)

Convocare AGOA in data de 20 noiembrie 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (17/10/2025)

Initierea unui litigiu de catre subsidiara Greenfield Copou Residence

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/10/2025)

Completare Convocare AGOA din 31 octombrie 2025