Agricultură

O navă sub pavilion ONU a pornit din Ucraina cu grâu pentru Etiopia

O navă închiriată de Programul Alimentar Mondial (PAM) al Organizaţiei Naţiunilor Unite a pornit din portul ucrainean Cernomorsk de la Marea Neagră, având la bord circa 30.000 de tone de grâu cu destinaţia Etiopia, a anunţat sâmbătă ministerul ucrainean al infrastructurii printr-un comunicat preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

“Conform estimărilor ONU, Etiopia este la un pas de o criză alimentară”, consemnează documentul.

Conform acestuia, trei nave transportă în prezent, în parteneriat cu PAM, peste 90.000 de tone de grâu către Etiopia şi Yemen.

“Intenţionăm să exportăm încă 190.000 de tone, aflate în curs de achiziţie de către partenerii ONU”, adaugă ministerul de la Kiev.

Alte nouă nave au pornit, tot sâmbătă, din porturile ucrainene, mai arată aceeaşi sursă.

Exporturile de grâu ale Ucrainei au scăzut mult de la începutul invaziei ruse, deoarece porturile de la Marea Neagră au fost închise, ceea ce a împiedicat folosirea uneia din cele mai importante rute comerciale pentru livrarea cerealelor. Ca urmare, preţurile alimentelor au crescut în întreaga lume şi a apărut pericolul unor penurii în Africa şi Orientul Mijlociu.

La sfârşitul lui iulie, trei dintre porturile respective au fost redeschise în urma unui acord între Moscova şi Kiev, mediat de ONU şi de Turcia.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

49 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

58 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

o oră ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More