Burse/Investitii

O nouă companie, IMMO GURU debutează pe piața AeRO a bursei

IMMO GURU, companie ce activează în domeniul închirierii bunurilor imobiliare proprii, atât în regim hotelier cât și pe termen lung, a debutat astăzi, 14 noiembrie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul bursier IMMO.  Este a cincea companie care se listează la bursă de la începutul anului și a patra pe piața AeRO, potrivit unui comunicat.

„ Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, fiecare companie care alege să se listeze la bursă, urcă pe o scenă care îi conferă șansa de a se face și mai vizibilă în rândul clienților și partenerilor săi.  Piața AeRO, locul pe care noi îl vedem potrivit pentru companiile aflate în etapa de creștere, are începând de astăzi un nou emitent și suntem convinși că, folosind la maximum beneficiile pe care aceasta le oferă, alături de transparența pe care compania o va adopta în relația cu investitorii, IMMO GURU își poate asigura resursele necesare pentru a-și dezvolta afacerea. ”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Avem plăcerea de a anunța admiterea la tranzacționare a Immo Guru S.A. la Bursa de Valori București. Această zi marchează un moment semnificativ în evoluția și dezvoltarea companiei noastre, pe măsură ce continuăm să ne consolidăm poziția pe piață. Decizia de a lista acțiunile la BVB reflectă viziunea noastră pe termen lung. Prin această listare, ne propunem să creștem vizbilitatea societății și să contribuim mai departe la dezvoltarea pieței de capital din România. Suntem entuziasmați să începem acest nou capitol și ne manifestăm intenția de a colabora în mod activ cu investitorii, partenerii comerciali și comunitatea de investiții.”, a declarat Ahmet Büyükhanli, Director General si Presedinte al Consiliului de Administratie al IMMO GURU.

Debutul la bursă al IMMO GURU pe piața AeRO are loc în urma unei listări tehnice realizate cu sprijinul TradeVille.

„Suntem onorați să fi intermediat intrarea IMMO Guru pe piață printr-o listare tehnică. Această acțiune demonstrează capacitatea pieței locale de capital de a susține etape esențiale pentru dezvoltarea pe termen lung. TradeVille, lider pe piața locală, rămâne un partener activ în sprijinul companiilor care doresc să acceseze bursă și să contribuie la un ecosistem financiar sustenabil.”, Alexandru Dobre, Director General Adjunct TradeVille.

Conform Memorandumului de listare, pe termen mediu, IMMO GURU ia în calcul atragerea de finanțare prin intermediul pieței de capital, printr-o majorare de capital social și a unei emisiuni de obligațiuni. Pe termen mediu-lung, compania are în vedere atragerea de investitori instituționali și transferul acțiunilor pe Piața Reglementată a bursei.

Tot conform informațiilor prezentate în Memorandum, compania IMMO GURU a fost înființată în anul 2013 în baza experienței vaste a fondatorilor în domeniul dezvoltării imobiliare.  Încă de la început, obiectul de activitate al companiei a fost realizarea de venituri din închirierea bunurilor imobiliare proprii, cu precădere din contracte încheiate pe termen lung. Primul demers a fost achiziționarea a 46 de apartamente în ansamblul rezidențial Cosmopolis, apoi a investit în alte 32 de apartamente amplasate la aceeași locație. 10 ani mai târziu, compania a achiziționat alte apartamente în același ansamblu rezidențial, precum și spații cu destinație de retail situate în diferite orașe din țară.  Cea mai mare parte a cifrei de afaceri a companiei este generată de veniturile obținute din chirii.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

14 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

14 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

14 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

15 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

15 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More