Categories: Macroeconomie

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi – dobânzi neimpozabile de până la 7,85% (MFP)

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 4 august, cea de-a opta ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, în perioada 4 august – 5 septembrie 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,90%, 7,50%, respectiv, 7,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Când și unde pot fi cumpărate titlurile de stat

  • Între 4 august – 3 septembrie 2025, prin platforma Ghișeul.ro;
  • Între 4 august – 4 septembrie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
  • Între 4 august – 5 septembrie 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
  • Între 4 august – 4 septembrie 2025 în mediul urban și 4 august – 3 septembrie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Informații detaliate despre modalitățile de investiții în TEZAUR, în acest Ghid.

Avantajele investiției în Programul TEZAUR

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Titluri de stat și pe website C.N. Poșta Română S.A.

Începând cu luna martie a.c., Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță.

Articole recente

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

14 minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

15 minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More