Afaceri

O nouă facilitate în SPV: Plata în numele altei persoane decât titularul contului

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au dezvoltat și implementat noi facilități ale serviciului Spațiul Privat Virtual: se acordă titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozite sau contribuții evidențiate în Declarația unică.

            În noul meniu disponibil în serviciul SPV, pentru accesarea acestei facilități, se selectează opțiunea Plată obligații fiscale PF și apoi În numele altei persoane, se optează pentru plata obligațiilor fiscale declarate prin declarația unică (impozit pe venit, contribuții de asigurări sociale de sănătate/ contribuții de asigurări sociale). Apoi se completează codul numeric personal/ numărul de identificare fiscală al persoanei pentru care se face plata, precum și suma care se dorește a fi achitată, după care plata poate fi efectuată.

Această facilitate este disponibilă numai în serviciul SPV, momentan nefiind posibilă o astfel de plată prin intermediul site-ului ghiseul.ro.

 Totodată, tot prin contul SPV, contribuabilii persoane fizice pot genera două noi rapoarte:

  1. Istoric declarații = Declarații depuse de persoană fizică în formă electronică (până acum era disponibil acest istoric doar pentru persoane juridice)
    2. C168 = Duplicat Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune

            În perioada urmatoare, MFP și ANAF  au în vedere  implementarea plății prin SPV și interconectarea cu ghiseul.ro, a unor categorii de obligații fiscale pentru persoanele juridice.

            Reamintim că interconectarea dintre serviciul SPV și ghișeul.ro a fost implementată în luna iunie a.c., contribuabilii persoane fizice având posibilitatea de a achita direct cu cardul bancar, în nume propriu, peste 30 impozite și contribuții, prevăzute în anexa O.M.F.P. 1376/2016. Cele mai frecvente plăți au vizat impozitul pe venit, contribuții, accize colectate și plata unor penalități.

         

Lista creanțe fiscale care pot fi plătite prin SPV de către persoanele fizice

21 august 2020

Penalitati de nedeclarare
Impozit pe veniturile din activitati independente
Impozit pe veniturile din salarii si asimilate salariilor
Impozit pe veniturile din cedarea folosintei bunurilor
Impozit pe veniturile din investitii sub forma de dividende din strainatate
Impozit pe veniturile din investitii sub forma de dobanzi din strainatate
Impozit pe veniturile din pensii din strainatate
Impozit pe veniturile din premii
Impozit pe veniturile din investitii sub forma castigurilor din transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate
Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala
Impozit pe veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura
Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal
Regularizari
Accize incasate din vanzarea de alcool etilic
Accize incasate din vanzarea de tigarete
Contributia individuala de asigurari sociale retinuta de la asigurati
Contributia de asigurari sociale datorata de angajator
Contributia de asigurari sociale datorata de intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale, membrii intreprinderii familiale, persoanele cu statut de persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice
Contributia de asigurari sociale datorata de persoanele care realizeaza venituri din activitati independente si din activitati economice
Contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator
Contributia de asigurari sociale de sanatate retinuta de angajator de la asiguratii angajati (salariati)
Contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de angajator
Contributia pentru concedii si indemnizatii de la persoanele fizice care au calitatea de angajator
Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din: activitati independente, activitati economice si din drepturi de proprietate intelectuala
Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele fizice care nu realizeaza venituri, prevazute la art. 180 din Codul fiscal
Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din:  cedarea folosintei bunurilor, investitii, premii si castiguri din jocuri
Regularizari
Contributia individuala de asigurari pentru somaj retinuta de la asigurati
Contributia de asigurari pentru somaj datorata de angajator
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate
Amenzi judiciare
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de Directia Generala Antifrauda Fiscala
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate
Contributii de asigurari sociale aferente declaratiei unice
Contributii de asigurari sociale de sanatate aferente declaratiei unice
Impozit pe venit aferent declaratiei unice
Penalitati datorate in cazul esalonarii la plata

 Spațiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale, plata obligațiilor fiscale pentru persoanele fizice, primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale.        Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.

 Accesarea serviciului “Spaţiul privat virtual” se realizează din pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, secţiunea ‘’Servicii Online – Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual’’.

 

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

6 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

6 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

7 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

7 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

7 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More