Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRomanian Lei in a leather wallet
Întrebat dacă ministerul pregăteşte o astfel de lege, Manole a confirmat: “Da, dar nu pentru anul acesta şi cred că nici pentru jumătatea anului viitor”.
“Din punct de vedere al cronologiei PNRR, sfârşitul lui 2027 este jalonul, sunt convins. Îl ştiu şi pe premierul Bolojan, că nu vom aştepta până în al doisprezecelea ceas, dar nici că se face anul acesta sigur”, a menţionat ministrul de resort, citat de Agerpres.
La ora actuală, în România se aplică Legea salarizării care se referă, în principal, la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceasta reglementează modul în care sunt stabilite şi acordate salariile pentru angajaţii din sectorul public (bugetar).
În contextul reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), s-a discutat despre o nouă lege a salarizării unitare. În acest sens, România a cerut Comisiei Europene amânarea aplicării legii salarizării unitare până în vara anului 2026.
Legea este un jalon în cererea de finanţare 4 din PNRR, iar neimplementarea acesteia va duce la aplicarea de penalităţi sau la blocarea fondurilor europene.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More