International

O rachetă rusească, doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, a căzut pe teritoriul Republicii Moldova

O rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean în cursul dimineţii de luni a căzut în extremitatea de nord a localităţii Naslavcea din Republica Moldova, aflată la graniţa cu Ucraina, anunţă portalul Unimedia.info. Deocamdată nu sunt înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuinţe din localitate s-au spart.

Autorităţile ucrainene au informat că luni dimineaţa a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc, de pe teritoriul Ucrainei, care se află la o distanţă de 10 km de barajul Naslavcea, conform aceleiaşi media, citată de Agerpres.

Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, fiind vizate transformatoarele electrice.

În acest context, autorităţile ucrainene susţin că nu există pericol de inundaţii.

La ora actuală, efective ale Ministerului moldovean de Interne au încercuit zona în care a căzut racheta, pentru a evita posibile pericole, iar un grup de documentare se află la faţa locului.

În cursul unui atac masiv cu rachete asupra Ucrainei luni dimineaţă, o rachetă inamică a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Mai multe case au fost avariate, a relatat la rândul său postul de televiziune ucrainean Kanal24.

Printre ţintele atacului rusesc din această dimineaţă a fost şi centrala hidroelectrică de la Novodnestrovsk, aflată la doar 15 km de Republica Moldova, relatează portalul Deschide.md.

Ca urmare, Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova a anunţat sistarea activităţii a cinci puncte de trecere a frontierei. Este vorba în primul rând de Giurgiuleşti-Reni care nu funcţionează din cauza deconectării energiei electrice pe partea ucraineană.

Şi-au întrerupt activitatea şi punctele de trecere a frontierei din Otaci, Larga, Unguri, Briceni din motive de securitate, după ce autorităţile ucrainene au interzis trecerea frontierei în contextul riscurilor de atac aerian asupra Ucrainei.

‘Recomandăm călătorilor să opteze din timp pentru punctele de trecere din proximitate sau să amâne, în măsura posibilităţilor, deplasările în Ucraina’, recomandă Poliţia de frontieră moldoveană.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

o oră ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

2 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

2 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

3 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

5 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More