Update articol:
Comunicat

O selecție rară de măști și statuete africane din colecția generalului Mihai Caraman, supranumit „legenda spionajului românesc”, se vinde prin Artmark

O selecție rară de măști și statuete africane din colecția generalului Mihai Caraman, supranumit „legenda spionajului românesc”, se vinde prin Artmark
 - poza 1

O selecție rară de măști și statuete africane din colecția generalului Mihai Caraman, supranumit „legenda spionajului românesc”, disponibilă la Artmark, atât în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță, cât și într-o licitație Artmark.

Colecția generalului Mihai Caraman este considerată una dintre cele mai rafinate și mai discrete din România, fiind o veritabilă arhivă a spiritului originar care a schimbat cursul artei moderne. Ca și cum fostul strateg al informației, obișnuit să caute sensurile ascunse din spatele aparențelor, a intuit în arta tribală aceeași profunzime pe care o descoperiseră, cu un secol înainte, Pablo Picasso și Constantin Brâncuși — și anume puterea formei pure de a transmite adevăruri universale. Astfel, colecția Caraman nu e doar o mărturie etnografică, ci un dialog între misterul Africii și modernitatea europeană, între privirea celui care observă și înțelepciunea celui care înțelege.

Sidney Geist, sculptor și istoric de artă american, a analizat în scrierile sale evoluția formelor brâncușiene, evidențiind „afinitățile structurale” dintre „Sărutul” lui Brâncuși și sculptura africană arhaică, în special prin reducerea figurii umane la volum geometric și prin frontalitatea statică, ritualică. De asemenea, istorica de artă Doina Lemny a evidențiat în catalogul de expoziție intitulat „Brâncuși. Sublimarea formei”, cu documente din arhiva atelierului artistului, că sculptorul era familiar cu arta africană, din expoziții pariziene, și o considera „o lecție de puritate și de forță interioară”. Și pentru Picasso, întâlnirea cu sculptura africană a fost o revelație: formele arhaice, eliberate de convențiile perspectivei și ale frumuseții academice, i-au inspirat „Domnișoarele din Avignon”, lucrare considerată „actul de naștere al cubismului”.

Această fascinație pentru arta africană a influențat toată Europa. Arta modernă s-a născut din acest dialog între primitiv și avangardă – dialog ilustrat și de unul dintre cele mai importante muzee din lume, Centre Pompidou din Franța, care a achiziționat, într-o licitație, peste 250 de obiecte de artă tribală provenite din colecția poetului André Breton, „părintele suprarealismului”, pentru a le oferi spre vizionare publicului, într-o instalație ce reconstruiește o parte din livingul artistului și se vrea a fi o dovadă a felului în care Occidentul modern și-a redescoperit, prin Africa, propriul spirit originar.

„Piesele din această expoziție au fost colecționate de o legendă a spionajului românesc. Așa aș zice: Legenda spionajului românesc își vinde colecția de artă africană. Cred că i s-a dat voie, poate c-a primit și bani, pentru că între activitatea lui de colecționar și activitatea lui de agent, de ofițer român de informații, e o legătură. El și povestește, în primul rând, că, mergând prin multe expoziții și muzee scăpa de filaj”, este de părere gazetarul Ion Cristoiu.

Această remarcabilă colecție de măști și statuete africane care a fost realizată de către generalul Mihai Caraman și care se află sub semnul fascinației pe care arta primitivă a exercitat-o asupra marilor spirite ale modernității – precum sunt, pe lângă Brâncuși ori Picasso, și Matisse, Modigliani ori Jules Perahim – poate fi vizitată la Galeriila Artmark de la Palatul Cesianu-Racoviță (str. C.A. Rosetti nr. 5), până la 30 octombrie, data licitației. Zilnic, de luni până duminică, cu intrare liberă, în generosul interval orar 10.00-20.00. Și licitația este foarte accesibilă, căci toate piesele, fie măști – precum mască africană tip Lega, specifică societății secrete Bwami din Congo (de la mijlocul secolului XX), fie statuete – precum statueta africană tip Kaliba sau Dogon, din Mali (din prima jumătate a secolului XX), au în eveniment prețul de pornire de numai 100 de euro, fără rezerve!

BVB | Știri BVB
LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Notificare conform art. 71 alin. (1) din Legea 24/2017

Digi Communications N.V. (DIGI) (23/10/2025)

Suplimentarea si determinarea cu succes a pretului Obligatiunilor 2031